ACTUALITATE 30 septembrie 2010

Reîntoarcerea fiicei pierdute

de Ana Sidon | 528 vizualizări
O fată de 15 ani, plecată de acasă acum cinci luni, a fost găsită de polițiști O tânără în vârstă de 15 ani, plecată de acasă în luna mai, a fost găsită de polițiști și redată familiei, după ce plecase de la domiciliul din Valea Mare. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP), Andrea Buzsi, a anunțat ieri că găsirea fetei a avut loc prin cooperarea mai multor structuri, de către polițiștii de la Urmăriri.

O fată de 15 ani, plecată de acasă acum cinci luni, a fost găsită de polițiști

O tânără în vârstă de 15 ani, plecată de acasă în luna mai, a fost găsită de polițiști și redată familiei, după ce plecase de la domiciliul din Valea Mare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP), Andrea Buzsi, a anunțat ieri că găsirea fetei a avut loc prin cooperarea mai multor structuri, de către polițiștii de la Urmăriri.

Plecarea minorei a fost raportată încă din luna iunie, de către mama ei, care a anunțat la polițiștii din Valea Mare că fiica ei a plecat de acasă în jurul datei de 3 mai și nu s-a mai întors.

Mama fetei le-a declarat poliţiştilor că fata lăsase un billet în care le-a scris părinţilor că nu mai doreşte să locuiască la domiciliul familiei, că pleacă într-un loc bun şi o să-i sune.

În primele săptămâni după plecare, ea şi-a sunat familia, asigurând-o că este bine și că se află la o adresă din judeţul Braşov, fără să dea detalii.

După trei-patru săptămâni ea nu a mai dat însă niciun semn de viață, astfel că mama ei s-a prezentat la post şi i-a reclamat plecarea.

„Încă din data de 29 iunie, pe numele minorei s-a emis un mandat de urmărire la nivel naţional şi poliţiştii de la Compartimentul Urmăriri, cu sprijinul colegilor de la postul de poliţie Valea Mare au început căutările. Din investigaţii a rezultat că minora s-a aflat o perioadă în judeţul Braşov, după care a plecat într-un loc necunoscut. Poliţiştii au identificat o prietenă a minorei, care le-a relatat poliţiştilor că aceasta a cunoscut la un chef şi s-a împrietenit cu un tânăr din localitatea Hoghiz, judeţul Braşov şi s-ar fi mutat la domiciliul acestuia”, arată Andrea Buzsi.

Părinţii tânărului au declarat că băiatul lor a plecat undeva în zona Aradului cu o fată, dar nu știau că aceasta este minoră.

Între timp, cu ajutorul listei apelurilor telefonice realizată de SRI, s-a reuşit localizarea minorei care se afla în localitatea Sicula, judeţul Arad.

Tânăra a fost redată familiei alaltăieri, iar din declaraţiile date în prezenţa părinţilor rezultă că pe perioada dispariţiei a stat în loc. Sicula, jud. Arad, împreună cu Sz. Imre, de 21 ani, din loc. Hoghiz, jud. Braşov şi că nu a fost victima niciunei infracţiuni.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.