ACTUALITATE 20 martie 2009

Referendum pentru „Piaţa cu dolari”

de Covasna Media | 2403 vizualizări
Locuitorii din zona Pieţei mici din cartierul Simeria vor fi chemaţi la un referendum privind schimbarea imaginii pieţei

Locuitorii din zona Pieţei mici (cunoscută şi ca „Piaţa cu dolari”) din cartierul Simeria vor fi chemaţi, curând, la referendum. Primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că municipalitatea doreşte să schimbe imaginea Pieţei, grav deteriorată mai ales din cauza infrastructurii în care nu s-a mai investit de ani buni. Pentru că anumiţi agenţi economici şi-au exprimat interesul de a construi pe spaţiul pieţei un supermarket, iar în rândul locuitorilor din zonă părereile sunt împărţite în ceea ce priveşte o

Locuitorii din zona Pieţei mici din cartierul Simeria vor fi chemaţi la un referendum privind schimbarea imaginii pieţei

Locuitorii din zona Pieţei mici (cunoscută şi ca „Piaţa cu dolari”) din cartierul Simeria vor fi chemaţi, curând, la referendum. Primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că municipalitatea doreşte să schimbe imaginea Pieţei, grav deteriorată mai ales din cauza infrastructurii în care nu s-a mai investit de ani buni.

Pentru că anumiţi agenţi economici şi-au exprimat interesul de a construi pe spaţiul pieţei un supermarket, iar în rândul locuitorilor din zonă părereile sunt împărţite în ceea ce priveşte o astfel de schimbare, municipalitatea a decis să consulte în mod oficial oamenii, pentru a afla ce anume doreşte majoritatea. În acest sens, primarul Antal Arpad a anunţat că se va organiza un referendum, într-o zi diferită de perioada Paştelui sau a Zilelelor Sfântului Gheorghe. „La referendum vor fi invitaţi cei din zona Pieţei, pentru a-şi exprima acordul sau dezacordul cu privire la construirea unui magazin în locul acesteia. Au fost multe discuţii pe această temă, eu îmi cer scuze faţă de locuitori că avem o astfel de situaţie în Sfântu-Gheorghe, dar a venit vremea să o rezolvăm”, a declarat Antal Arpad.

Supermarket vs. Piaţă

Potrivit primarului, planul prevede că dacă referendumul va releva că locuitorii doresc construirea unui supermarket, investitorul se va ocupa şi de infrastructura zonei, în vreme ce puţinele tarabe de fructe şi legume ce mai funcţionează în prezent în Piaţă să fie mutate în spaţiul pe care îl oferă intersecţia străzilor Vasile Goldiş cu Dâmbului. Primarul spune că acolo va putea fi amenajată o mică piaţă pentru legume şi fructe, astfel încât cei obişnuiţi a se aproviziona de la piaţa ce va fi desfiinţată să nu fie afectaţi. În cazul contrar în care locuitorii vor stabili, prin referendum, că nu doresc construirea unui supermarket în perimetrul Pieţei, municipalitatea va fi nevoită să caute resurse pentru reabilitarea infrastructurii acesteia. Antal Arpad a precizat că municipalitatea nu este neapărat în favoarea construirii unui supermarket, dar că, din moment ce părerile oamenilor din zonă sunt atât de împărţite, li se va da şansa de a stabili prin referendum ce anume doresc. Până în prezent, există deja trei societăţi ce şi-au exprimat interesul de a construi un supermarket în Piaţa mică, iar municipalitatea speră că, dacă referendumul va hotărî în favoarea acestui lucru, la licitaţia ce va urma se vor prezenta şi investitori locali.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
Ariel, 2 mai 2009
Sa se faca referendum si in randul investitorilor, comerciantilor, cultivatorilor de ceapa, ridichi, ardei si rosii, militienilor si soferilor.
gabi, 22 martie 2009
supermarket? de ce? nu ajung cate sunt in Simeria? PIATA AGROALIMENTARA e necasara, oricum sunt doar trei si super scumpe.
cristi, 22 martie 2009
Care este strada Dambului?Sau traducem din limba maghiara Domb-Damb,in loc de Deal.Se pare ca pentru unii limba romana a devenit prea saraca
Maxim Flavius, 22 martie 2009
Idea optima ar fi sa se construiasca o piata acoperita, gen de care se pot gasi si in orasele mari, in special in Bucuresti. 70% cheltuiala primariei 30% a locuitorilor zonei, asta ar mai aduce un citeste integral
Marco Biela, 20 martie 2009
De ce supermarket ? de ce nu-i lasam pe micii intreprinzatori sa-si desfasoare si ei o activitate ? Supermarket sa se construieasca la marginea orasului, nu intre blocuri !
Vali, 20 martie 2009
Corect... E o buna decizia referendumul locuitorilor din zona.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.