EDITORIAL. Războiul care va îngenunchea România
Campania electorală perpetuă în care ne aflăm se acutizează, călcând în picioare şi cea mai firavă urmă de bun simţ comun pe care se presupune că ar mai avea-o politicienii şi Media arondate de aceştia. E un război în toată regula, purtat cu toate armele din dotare.
În linia întâi se află gherila urbană în care sunt angrenaţi politicienii şi susţinătorii lor, care şantajează sau ameninţă cu şantajul. S-a ivit cazul Mircea Băsescu, fratele preşedintelui. Care frate, vorba lui Traian Băsescu: „De duşmani te aperi singur, de fraţi cine să te apere?”. Fratele ăsta trebuia să fie pus la punct demult de către preşedintele ţării. La Mircea ajunge să te uiţi şi-ţi dai seama că omul n-are prea multe lucruri sfinte. S-a băgat în nişte afaceri cu ţiganii, afaceri care au ajuns la DNA, instituţie pe care preşedintele a încurajat-o întotdeauna să acţioneze fără a ţine cont de numele sau funcţia vreunei persoane. După care a început isteria de la Antena 3, cu înregistrări nu se ştie cât de reale care-l implicau şi pe Traian Băsescu... Dar ce mai contează? Cine se uită la Gâdea şi Ciuvică ştie dinainte numele vinovatului principal: Traian Băsescu.
Pentru că preşedintele este ţinta, fratele Mircea este doar jalnicul instrument. Plagiatorului Ponta i s-a servit, în sfârşit, un motiv să strige: Băsescu trebuie să demisioneze. De ce? O fi adevărată povestea ţesută cu aţă albă de nişte ţigani infractori? Dacă e adevărată, dacă Mircea Băsescu a luat nişte bani ca să intervină în favoarea interlopilor din clanul Mondialu, a demonstrat cineva şi implicarea preşedintelui Băsescu în afacerea asta? Din câte ştiu eu, nu, dar când e vorba de Traian Băsescu prezumţia de nevinovăţie nu acţionează. Dar aşa se-ntâmplă când te-amesteci în mocirlă, te mănâncă porcii. Iar Traian Băsescu s-a amestecat în toate mocirlele posibile; şi când trebuia, şi când nu era nevoie. Traian Băsescu a deschis seria relaţiilor nepotrivite cu ţiganii, încercând să şi-i apropie electoral. A greşit, şi-a dat seama de asta şi n-a continuat, dar a fost imitat cu şi mai puţin talent de fratele Mircea – un pericol public pentru instituţia prezidenţială reprezentată de Traian Băsescu.
În linia a doua a frontului deschis de Victor Ponta se află Dan Voiculescu şi oamenii lui, cei care urmăresc de ani de zile terfelirea imaginii preşedintelui şi a Justiţiei. Au pus mâna acum pe Bercea Mondial, pe care-l vor folosi la maxim. Dintr-o maşină cu gratii, ţiganul interlop acuza ieri în stânga şi-n dreapta: „Am dat milioane de dolari, am dat şi şefei DNA, şi şefei Înaltei Curţi, şi lui Mircea Băsescu. I-am cumpărat pe toţi...”. Sigur, omul poate spune orice, problema este cine se află în spatele lui, cine-i suflă ce să zică presei ce „dezvăluiri incendiare” să mai facă.
Părerea mea este că membrii clanului Bercea Mondial sunt sfătuiţi ce să facă şi ce să zică de membrii clanului Dan Voiculescu. Aici lupta se duce între clanurile mafiote Bercea-Voiculescu şi statul român, reprezentat de Justiţia sa. Un stat pe care alt mafiot celebru, Sorin Ovidiu Vântu, îl îndemna să-şi întărească instituţiile. Uite că şi le-a întărit cât de cât, dar nu suficient ca să ţină piept unor interlopi, mafioţi şi ce-or mai fi ei, ajutaţi de Media oblăduită de Dan Voiculescu. Un alt condamnat care, aidoma lui Bercea Mondial, încearcă să scape de închisoare băgându-i şi pe alţii în mocirlă.
Situaţia e mai complicată decât pare la prima vedere. Se încearcă, din nou, distrugerea credibilităţii românilor în Justiţie şi în statul de drept. Lupta e dură, iar dacă Victor Ponta îl va apăra pe Dan Voiculescu şi nu va sări în apărarea statului de drept, atunci Victor Ponta va îngenunchea, încă o dată, România. În acest război împotriva Justiţiei şi statului de drept nu există învingători, există doar învinşi. Chiar dacă va scăpa de închisoare, Dan Voiculescu va rămâne un învins.