La sfârșitul lunii octombrie a anului trecut publicam un articol prin care doream să atragem atenția autorităților locale și factorilor de decizie asupra ironiei situației în care se găsește Direcția pentru Asistență Comunitară (DAC) din Sfântu Gheorghe. Deși este instituția care trebuie să protejeze persoanele vulnerabile, aceasta de fapt le încalcă flagrant drepturile. Lipsa rampelor de acces pentru cărucioare, care la nivel european este criticată și controlată atent, este o problemă care îi umilește de-a dreptul pe oamenii imobilizați în scaunele rulante din Sfântu Gheorghe, care lunar merg acolo să își ridice indemnizațiile de handicap. Nici mamele care sunt nevoite să meargă însoțite de copiii în cărucior la sediul DAC pentru a-și rezolva diverse probleme nu au mai mult succes în a ajunge la funcționarii publici, decât dacă lasă căruciorul afară.

„Încă nu s-a întâmplat nimic”

Situația neplăcută a fost admisă și de conducerea Direcției, care precizase atunci că s-au pornit niște demersuri pentru mutarea într-un alt sediu, la parter, unde construirea unei rampe de acces nu este o problemă, așa cum este în cazul clădirii de pe strada Erege. Atunci am aflat și că planul era că până la jumătatea anului 2017, sediul să fie mutat în clădire din strada Daliei. Jumătatea anului a trecut, însă rezolvarea a rămas la același stadiu, adică nu s-a întâmplat nimic. Deși există clădirea, acum lipsesc banii pentru reabilitarea spațiului.

„Încă nu s-a întâmplat nimic. După promisiunile pe care le am, la rectificarea bugetului din luna iulie ni se va acorda suma necesară ca să facem lucrările de reabilitare și să ne putem muta. Deocamdată nu am avut bani alocați. În prima parte a anului nu ni s-a aprobat niciun leu și nu am putut să demarăm lucrările de reabilitare ca să ne mutăm. Spațiul este, documentația tehnică este făcută pentru lucrările de reabilitare, singura problemă e doar cea legată de finanțare. Sperăm că în iulie vom primi banii. (...) Spațiul respectiv e la parter, deci o rampă de acces va fi foarte, foarte ușor de construit. Aproape că de la nivelul trotuarului intri în imobilul respectiv”, ne-a declarat joi directorul Direcției de Asistență Comunitară, Tankó Vilmos.

Așadar, acum totul ține de rectificarea bugetară de care se vor ocupa luna viitoare autoritățile locale. Potrivit lui Tankó Vilmos, lucrările nu sunt complexe și ar putea fi încheiate în decursul a trei luni din momentul în care se obține finanțarea.

„Din moment ce vom avea finanțare, din punct de vedere tehnic lucrările se pot realiza în aproximativ trei luni. O lună s-ar putea să dureze achiziția publică, dar efectiv lucrările s-ar putea finaliza în alte două luni. Nu sunt lucrări extrem de complicate sau complexe. E de zugrăvit, de vopsit, de reabilitat niște interioare”, a spus acesta.

Suferința va mai continua o vreme

Mai ales după cum merg lucrurile în România când vine vorba de achizițiile publice, licitații și așa mai departe, respectiv pașii de urmat înainte de implementarea propriu-zisă a proiectului, e clar că cetățenii vor avea de suferit încă o vreme.

„Nu s-a schimbat nimic și sunt absolut sigur că nu sunt singurul în această situație, este chiar penibil. Este umilitor și jignitor că trebuie să apelăm la persoane sau la fel și fel de metode pentru a beneficia de drepturile noastre. Eu de obicei sun sau bat la geam. Cum stai față în față cu intrarea, în partea stânga jos lângă trepte este un geam, iar acela este întâmplător sau nu geamul casieriei”, ne-a spus un tânăr din Sfântu Gheorghe, imobilizat în scaunul rulant.

„Gândiți-vă puțin! Este culmea absurdului. Într-o instituție în care mamele vin să își rezolve dosarele pentru obținerea indemnizației de creștere și îngrijire a copilului, nu există rampă de acces cu cărucioarele. Probabil că autoritățile mizează pe faptul că în orice familie există o bunică, o mătușă, o bonă sau o vecină care să stea cu copilul cât se ocupă mama de acte. Dar nu e chiar așa. Las la o parte faptul că instituția este poziționată la distanță foarte mare de mai toate cartierele din oraș, dar sunt mame care alăptează și care trebuie să care bebelușii cu ele. Și, când ajung acolo, trebuie să lase căruciorul în fața clădirii care are multe trepte, ceea ce face imposibil accesul cu căruciorul. Sigur, mai nou există acele sisteme de purtare, care presupun să ții copilul legat de tine, dar nici pe ele nu ar trebui mizat, căci sunt copii care nu acceptă să stea înghesuiți acolo, tot așa cum sunt părinți care nu pot achiziționa sau nu doresc să achiziționeze așa ceva. Dacă rampă nu se pune și dacă nici nu mută sediul în altă clădire, atunci să scoată angajații cu o tarabă în fața actualului sediu. Nu vreau să mă gândesc cum se descurcă oamenii care sunt dependenți de scaunele rulante”, ne-a spus și o mămică indignată.

Lucrurile complicate par să își găsească totuși rezolvare chiar și în „țara tuturor posibilităților”, atât timp cât există voință. Poate că mesajul pe care l-a transmis în toamnă un bărbat din Sfântu Gheorghe, imobilizat în scaunul rulant, ar trebui să fie auzit de cât mai mulți oameni care cred că accesibilizarea instituțiilor nu e o problemă importantă: „Le-aș transmite reprezentanților autorităților să se pună într-o singură zi, doar una, în scaunul cu rotile şi să dea o tură de oraș, să meargă pe la câteva instituții ale administrației publice, biserică sau poliție, să trăiască şi ei umilința prin care trecem noi zi de zi, umilință creată de indiferența lor”, ne spunea acesta.