ACTUALITATE 7 septembrie 2011

Radu Cotarcea şi Bianca Dragomir au devenit vicecampioni europeni de debate

de Monica Vrânceanu | 534 vizualizări

Cei mai importanţi debateri din Sfântu Gheorghe, Bianca Dragomir şi Radu Cotarcea, s-au calificat în finala Europenelor din acest an, competiţia având loc în urmă cu câteva săptămâni la Galway, în Irlanda. Deşi finala a fost pierdută în faţa echipei din Tel Aviv / Israel, prezenţa unei echipe româneşti în finala competiţiei a fost o mare realizare pentru debate-ul românesc. Colegii din delegaţia României ai celor doi debateri din Sfântu-Gheorghe, Călin Mureşanu, Ioana Stupariu, Ioana Georgescu şi Bianca Prunea, au realizat un parcurs foarte bun, cu 14 puncte obţinute în cadrul competiţiei, ajungând la doar un punct distanţă de calificarea în sferturi, deşi se aflau la prima participare la Europene.

“Din păcate nu am reușit să trecem peste acest ultim hop, victoria mergând în cele din urmă către echipa din Tel Aviv. Nu putem acum decât să ne bucurăm că am reprezentat onorabil delegația românească și să sperăm că la fel cum anul acesta am depășit performanța anului precedent, la anul să aducem şi cupa cu noi acasă şi să-i facem mândri pe toţi cei care ne-au sprijinit – de la parinţi la trainer, colegi şi prieteni”, a declarat Radu Cotarcea, arătând că printre obiectivele de viitor se află participări la Campionatele Mondiale din Manila / Filipine şi Europenele de la Belgrad, dar şi puternicele open-uri de la Oxford sau Cambridge.

La campionatele naţionale şi regionale

Actuala generaţie de liceeni de la Clubul de Debate Sfântu-Gheorghe a participat săptămâna trecută la Cluj Napoca la Campionatele Regionale din Transilvania, şi la Campionatele Naţionale din Timişoara. Sfântu Gheorghe a fost reprezentat de către două echipe, formate din Andreea Cucu, Simina Gheorghincă, Ioan Ganea jr, respectiv Felicia Marinescu, Victor Bolog, Raluca Popa şi un arbitru, Mădălin Guruianu, aceștia încercând să continue tradiţia performanţelor Clubului.

Calificarea în semifinale și implicit la Naţională, plus locul al II-lea la vorbitori pentru Simina Gheorghincă şi al IV-lea pentru Andreea Cucu, au reprezentat motive de bucurie pentru delegaţia din Sfântu-Gheorghe.

”Locul al IX-lea obţinut de către cea de-a doua echipă, în condiţiile în care primele 8 mergeau în sferturi, plus cooptarea Ralucăi Popa pentru Naţionale împreună cu doi colegi din Cluj, au însemnat satisfacţii suplimentare şi astfel Sfântu Gheorghe a deplasat 5 oameni la Naţională, 4 debateri şi un arbitru”, a declarat coordonatorul Clubului, Mădălin Guruianu, subliniind că locurile obținute de către debaterii din Sfântu-Gheorghe indică în mod cert valoarea acestora.

”Chiar dacă nu a fost să repetăm experienţa de acum 4 ani când actualii vicecampioni europeni, Bianca Dragomir şi Radu Cotarcea, aduceau titlul naţional la noi în oraş, suntem convinşi că Sfântu Gheorghe şi-a reconfirmat respectul şi admiraţia tuturor celor implicaţi în lumea debate-ului şi suntem convinşi că la următoarele competiţii interne sau internaţionale, aceşti tineri de toată isprava ne vor face să ne simţim din nou mândri”, a mai spus Mădălin Guruianu.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.