Rabla la termopane, avantajos financiar şi ecologic
Producătorul de termopane şi tâmplărie PVC Servint din Sfântu Gheorghe a lansat programul ”Rabla pentru Termopane”, astfel încât toţi cei care doresc să-şi înlocuiască ferestrele o vor putea face la preţuri mai mici decât cele existente pe piaţă.
Servint a introdus pe cont propriu acest program şi le oferă clienţilor vouchere în funcţie de numărul ferestrelor casate. Patronul firmei, Bartok Arpad, a declarat că în schimbul ferestrelor vechi, clienţii pot obţine discounturi cuprinse între 5 şi 8%. Firma permite transmisibilitatea voucherelor, astfel că acestea pot fi înstrăinate, cu condiţia ca posesorul să comande termopane tot de la Servint.
“Dincolo de avantajul de preţ oferit celor care vor să intre în Rabla pentru Termopane, există şi aspectul ecologic, noi ocupându-ne de reciclarea ferestrelor vechi - a sticlei şi tâmplăriei, adunându-le şi folosindu-le în diverse direcţii”, a declarat Bartok Arpad.
Potrivit acestuia, ramele din lemn sunt puse pe foc pentru încălzire, în vreme ce sticla şi elementele metalice ajung la centrele de reciclare. Până acum, în trei luni de program au fost adunate aproximativ 20 de tone de deşeuri provenind de la vechile ferestre.
Cei de la Servint consideră că un ajutor din partea Statului, în sensul finanţării unui program de înlocuire a ferestrelor vechi, după modelul Rabla la autoturisme, nu doar că ar stimula producţia şi ar crea noi locuri de muncă ci ar putea contribui și la fluidizarea programelor de termoizolare, prin care tâmplăria şi ferestrele locuinţelor sunt înlocuite total.
Ideea celor de la Servint a fost prezentată recent şi ministrului Mediului, Borbely Laszlo, care a apreciat-o ca fiind foarte interesantă şi demnă de analizat în contextul combinării acesteia cu Programul naţional de termoizolare.