Protocol de colaborare între Consiliul Judeţean Covasna, ISU şi Salvamont
Consiliul Judeţean Covasna, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi Serviciul Salvamont, reprezentat de Asociaţia Alpin Sport din Sfântu Gheorghe, au convenit să semneze un acord de cooperare pe o durată de minimum doi ani în vederea îmbunătăţirii intervenţiilor şi acţiunilor de salvare în munţi.
Protocolul reglementează modul de colaborare în situaţii de urgenţă, respectiv transportul echipajelor şi echipamentelor de intervenţie, precum şi al persoanelor aflate în dificultate în zonele greu accesibile sau inaccesibile autospecialelor ISU.
Comandantul ISU Covasna, György Alfons, a declarat că în ultima perioadă s-au înmulţit cazurile în care persoane aflate în dificultate, accidentate sau dispărute în munţi solicită ajutorul echipelor de salvare, iar membrii Salvamont nu pot acorda ajutor în cazuri grave, unde este necesară prezenţa unui medic de urgenţă. Pe de altă parte, ISU este chemat adeseori la evenimente la care e nevoie de competenţele salvamontiştilor pentru evacuarea victimelor, cum ar fi, spre exemplu, autoturisme căzute în prăpăstii.
„Considerăm că prin instituţionalizarea colaborării de altfel deja existente aceasta se va putea desfăşura la un nivel mai organizat, contribuind la eficientizarea activităţii de salvare. (...) Vom colabora pe orice problemă se iveşte pe 112, atunci când vom considera că e nevoie şi de prezenţa Salvamont”, a declarat György Alfons.
Prin protocol, Consiliul Judeţean Covasna se angajează să asigure fondurile necesare serviciului Salvamont, iar acesta va avea misiunea de a patrula preventiv în munţi, de a asigura permanenţa la punctele şi refugiile Salvamont, de a participa la căutarea persoanelor dispărute, de a acorda prim ajutor medical în caz de accidentare şi de a transporta accidentatul sau bolnavul stabilizat la prima unitate sanitară, la echipajul SMURD ori ambulanţă.
Pe lângă misiunile de căutare şi salvare a persoanelor în zona montană, Salvamont va participa şi la misiunile de evacuare a persoanelor din zonele calamitate, precum şi la misiuni umanitare (transport alimente, apă potabilă, articole de îmbrăcăminte) în zone greu accesibile, ca urmare a producerii unor fenomene meteorologice periculoase.