Protest împotriva construirii unor microhidrocentrale în zona Baraolt
Mai multe organizaţii nonguvernamentale din judeţul Covasna au lansat o petiţie on-line împotriva înfiinţării unor microhidrocentrale pe pâraiele din zona Baraolt, susţinând că aceste investiţii periclitează mediul înconjurător şi viaţa localnicilor.
Derzsi Samuel, unul dintre iniţiatorii petiţiei, a declarat miercuri că aceasta a fost semnată până acum de reprezentanţii a 25 de organizaţii nonguvernamentale din zona Baraolt, care susţin că investiţia preconizată a fi realizată de o firmă cu sediul în Miercurea Ciuc nu va aduce niciun fel de beneficii comunităţii locale, dimpotrivă, va afecta mediul înconjurător, dezvoltare turismului şi a agriculturii ecologice.
„Considerăm că proiectul este nerealist, absurd şi inoportun şi nu va aduce nici un fel de avantaje comunităţii locale, doar profit pentru investitor (...) Noi nu suntem împotriva firmei, ci împotriva acestui proiect indiferent din partea cui ar veni, indiferent cine este iniţiatorul, pentru că va distruge ecosistemul acvatic, va afecta viaţa animalelor sălbatice din zonă şi va împiedica dezvoltarea agro-turismului (...) Ne aflăm într-o situaţie paradoxală - în timp ce străinii, de exemplu prinţul Charles al Marii Britanii, investesc sume semnificative în a promova zona noastră ca una virgină, cu un cadru natural unic, încă neatins de poluare, alţii vor să distrugă această valoare a zonei”, a declarat Derzsi Samuel.
Acesta a adăugat că în scopul salvării zonei au fost trimise memorii şi către Guvern, iar pentru stoparea proiectului va fi iniţiat şi un referendum local astfel încât cei indirect vizaţi de acest proiect să-şi poată exprima punctele de vedere.
În petiţie se menţionează că protestul a fost iniţiat după ce în presa centrală şi locală au apărut informaţii potrivit cărora o firmă din Miercurea Ciuc a solicitat avizul de mediu în vederea înfiinţării unor microhidrocentrale pe pâraiele Cormoş şi Baraolt.
Petiţia poate fi vizualizată pe site-ul www.petitieonline.ro.