ACTUALITATE 12 septembrie 2019

Propunere: piste de biciclete între localități și județe

de Iulia Drăghici - Taraș | 903 vizualizări

Autoritățile covăsnene au transmis ideea în ședința forului decizional al Regiunii Centru

Mersul cu bicicleta ar putea fi benefic turismului, dacă s-ar face piste de biciclete și trasee speciale care să lege și localitățile și județele, au spus miercuri, în ședința trimestrială a forului decizional al Regiunii Centru, reprezentanții Consiliului Județean Covasna. În acest context s-a propus să se introducă posibilități de a accesa fonduri europene pentru astfel de proiecte pentru perioada de programare 2021 – 2027. 

Discuția s-a lansat în cadrul dezbaterilor din plenul ședinței ordinare a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR), organizată miercuri, 11 septembrie, la Conacul Benke din Moacșa. 

Experiența personală și a tuturor celor care au fost și în alte părți în Occident este că pistele de biciclete sunt foarte apreciate nu doar în mediul urban, ci și în rural, care leagă și orașe. Nu doar că este la modă, este și plăcut și sănătos și în plus atrage și turiști. Deci din Ungaria încolo aproape în fiecare țară sunt așa. (...) Ce frumos ar fi, de pildă, dacă am putea să facem un tur de la Brașov până în Sfântu Gheorghe, de acolo chiar aici la Conacul Benke, pe pista de biciclete. Deci vrem să se modifice planul inițial, în care era prevăzută (n.red. posibilitatea accesării de fonduri europene) numai în urban, înăuntrul orașelor și să fie posibilitatea să fie legate alte orașe și localități”, a declarat Tamás Sándor. 

Pe de altă parte, discuția a mers și înspre ideea că și așa drumurile naționale sunt înguste și că pistele de biciclete ar îngreuna și mai mult circulația mașinilor, dar ulterior s-a vorbit și despre faptul că s-ar putea cumpăra porțiuni de teren de la oameni, prin exproprieri, pentru a se pune în practică astfel de proiecte. 

În final s-a decis ca propunerea să fie expusă în viitoare grupuri de lucru la nivel național, astfel încât să fie luată în seamă pentru perioada de programare a fondurilor europene 2021 – 2027.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.