Propunere de arestare pentru cel care a lovit o femeie cu ranga de fier în cap
Polițiștii covăsneni îl cercetează pe bărbatul din Târgu Secuiesc care miercuri seară a lovit o femeie cu o rangă de fier în cap, aceasta fiind apoi transportată de urgență la Spitalul Județean din Brașov pentru a fi supusă unei intervenții chirurgicale.
Polițiștii din Târgu Secuiesc au intervenit miercuri pe strada Abatorului din oraş, după ce au fost sesizați că acolo izbucnise un scandal în care erau implicate mai multe persoane. Echipa operativă i-a găsi acolo pe D. Joszef, de 38 de ani, care fusese agresat de G. Odon, de 33 de ani, G. Valentin, de 29 de ani şi G. Imre, de 29 de ani. Cei trei, împreună cu S. Benedek, de 43 de ani, toţi din Târgu Secuiesc, fuseseră invitaţi în locuința lui D. Jozsef, unde au consumat băuturi alcoolice.
Bătut și cu banii luați
La un moment dat, după ce gazda a ieşit până în curte, la revenirea în casă a observat că îi lipseau nişte bani dintr-un dulap, moment la care le-a cerut oaspeţilor să-i înapoieze banii. Pe fondul acestor discuţii şi a stării de ebrietate în care se aflau, între cei 4 a izbucnit un scandal, victima fiind lovită de mai multe ori cu pumnii şi picioarele.
Scandalul s-a extins apoi în curte și în stradă, unde G. Odon, G. Valentin şi G. Imre au spart şi geamurile a două autoturisme ce aparţineau victimei şi care erau parcate în faţa casei.
Agresorii au părăsit în cele din urmă locația, iar câteva minute mai târziu, în faţa unui magazin situat la câteva sute de metri distanţă, același G. Imre a avut un conflict verbal spontan cu K. Attila, de 44 de ani. În altercaţie a intervenit şi soacra acestuia din urmă - D. Etelka, de 63 de ani, încercând să-și apere ginerele, dar fiind lovită cu o bară metalică în cap de către G. Imre. Femeia a suferit un traumatism cranio cerebral deschis şi a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Braşov, unde a fost internată în comă de gradul IV.
Tentativă de omor
În urma concluziilor provizorii ale medicului legist, s-a stabilit că viaţa femeii a fost pusă în pericol, fapt pentru care cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Covasna, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor. Pe numele agresorului a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind prezentat Tribunalului Judeţean Covasna cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. În ceea ce priveşte infracţiunile de tâlhărie şi distrugere săvârşite înaintea tentativei de omor - cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Covasna.