ACTUALITATE 1 noiembrie 2016

Programul „ Bani de liceu ” ajunge la 202 elevi covăsneni

de Iulia Drăghici - Taraș | 1114 vizualizări

202 elevi covăsneni vor beneficia anul acesta de bursa „ Bani de liceu”. Cele mai multe cereri au fost depuse de elevii Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului (53). Pe listă urmează Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, tot din Întorsura Buzăului, cu 28 de cereri şi Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe cu 17 cereri înregistrate în programul naţional de protecţie socială, potrivit site-ului Inspectoratului Şcolar al Judeţului Covasna. Eligibili au fost liceenii care au un venit brut lunar pe membru de familie mai mic sau egal cu 150 de lei. Fiecare din cei 202 elevi covăsneni va primi o bursă lunară de 180 de lei.

„Sunt nişte condiţii care trebuie îndeplinite, iar dacă cei înscrişi declară că au venit zero, înseamnă că sunt beneficiari de „Bani de liceu”. Majoritatea sunt cu venituri zero sau venituri foarte mici declarate. Fiecare răspunde pentru declaraţie”, ne-a spus inspectorul şcolar general Kiss Imre.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, „în anul școlar 2016-2017, în funcție de bugetul alocat de Minister pentru programul naţional de protecţie socială „ Bani de liceu”, s-a stabilit că numărul beneficiarilor este de 44.701, egal cu numărul solicitanților eligibili”.

Potrivit calendarului naţional, în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie se pot înregistra contestaţii, iar în 2-6 noiembrie acestea vor fi rezolvate. Cererile au fost depuse în perioada 15 septembrie – 1 octombrie.

Reglementările programului arată că bursa se poate sista dacă elevul absentează nejustificat minimum 20 de ore, la diferite discipline de învăţământ, dacă a fost eliminat de la cursuri pe o perioadă de 3–5 zile, dacă a obţinut nota la purtare sub 7 sau dacă nu mai frecventează cursurile unităţii de învăţământ sau a fost exmatriculat.

Anul trecut, 310 elevi din judeţul Covasna au beneficiat de această bursă. La nivel naţional, banii au ajuns la 60.659 de persoane. „Bani de liceu” a fost iniţiat de Ministerul Educaţiei în urmă cu 12 ani.

Teme articol: ajutor elevi scoala liceu
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.