Program „Ziua Pompierilor din România”
Ziua de 13 Septembrie reprezintă un moment de seamă al Revoluţiei Române de la 1848, un reper în conştiinţa de sine a românilor prin faptele de armă săvârşite de pompierii militari bucureşteni, comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu, care au făcut dovada incontestabilă a curajului şi ataşamentului nestrămutat pentru apărarea idealurilor revoluţiei.
Bătălia din Dealul Spirii a marcat prima implicare majoră a pompierilor militari la lungul şir de evenimente care vor jalona istoria modernă a României, la care s-au situat, întotdeauna, trup şi suflet, alături de cetăţeni şi de forţele progresiste ale naţiunii.
De asemenea, în acest an pompierii covăsneni vor sărbători, la 1 octombrie, aniversarea a 46 de ani de la înfiinţarea Grupului de Pompieri al Judeţului Covasna, perioadă în care generaţii de pompieri şi-au făcut datoria, îndeplinindu-şi cu demnitate şi profesionalism toate misiunile încredinţate, întotdeauna fiind alături de cetăţenii din acest judeţ.
Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna va organiza o serie de activităţi:
11 septembrie – Oficierea slujbei religioase şi depunerea de jerbe de flori la placa comemorială din Sântionlunca, dedicată eroului pompier sergent major (p.m.) Vasile Popiuc
12 septembrie între orele 10:00-14:00 – Ziua porţilor deschise la sediul Detaşamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe, strada Oltului;
13 septembrie între orele 10:00-12:00 – Defilarea efectivelor ISU Covasna în centrul municipiului Sfântu Gheorghe şi desfăşurarea ceremonialului militar de înaintare în grad şi citirea ordinelor de zi, mesajelor şi alocuţiunilor prilejuite de Ziua Pompierilor din România în faţa parcului Elisabeta;
13 septembrie între orele 10:00-14:00 – Ziua porţilor deschise la sediul Secţiei de Pompieri Târgu Secuiesc şi la sediul Pichetului de Pompieri Întorsura Buzăului;
14 septembrie ora 13:00 – Inaugurarea punctului de lucru aparţinând Secţiei de Pompieri Târgu Secuiesc, în localitatea Breţcu.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
Plt. Marian-Marius Tolvaj