Profit de pe urma ştrandului
Primăria a obţinut un profit de peste 10.000 de euro în vara acestui an.
În urmă cu câțiva ani era o obișnuință ca Ștrandul din Sfântu-Gheorghe să funcționeze pe pierdere în perioada de vară, ca urmare a lipsei de investiții în piscinele acestuia. În această vară însă, Ștrandul a funcționat chiar pe profit, conform unor date furnizate de către municipalitatea din Sfântu-Gheorghe, cea care îl administrează, iar acest lucru se datorează în primul rând reparațiilor.
Viceprimarul Sztakics Eva a declarat că între lunile iunie și septembrie, cât a fost deschis Ștrandul, aici s-au vândut 23.142 bilete de intrare, astfel că încasările totale au ajuns la 148.080 lei, în condițiile în care cheltuielile au fost de 100.000 de lei. Sigur, profitul nu este unul foarte mare, dar administrația locală este totuși mândră de faptul că nu s-au înregistrat pierderi.
Una peste alta, vânzările de bilete din acest an le întrec pe cele din anii trecuți – în 2008 s-au vândut 18.600 de bilete (venituri de 112.443 lei), iar în 2009 aproape 17.000 de bilete (102.000 lei venituri).
Autoritățile locale intenționează să modernizeze Ștrandul din Sfântu-Gheorghe, iar în urma unui sondaj care a implicat locuitorii din oraș au decis că aici se va realiza și un mic parc acvatic de distracții.
În urmă cu câţiva ani a fost realizat un studiu de prefezabilitate referitor la modernizarea Ştrandului, care a arătat că realizarea unui parc de distracţii ar impune costuri mai mari de investiţii care însă s-ar amortiza în timp, deoarece nu ar mai exista un consum de apă atât de mare, odată cu micşorarea bazinului, în vreme ce modernizarea bazinului cu păstrarea actualelor dimensiuni ar implica cheltuieli mari pe viitor, cel puţin referitor la consumul de apă. Potrivit studiului realizat în trecut de municipalitate, reabilitarea şi modernizarea totală a bazei Ştrandului din Sfântu Gheorghe a fost evaluată la peste 700.000 de euro, însă preţul final ar depinde de multe alte elemente, printre care oferta de la licitaţia de execuţie.