ACTUALITATE 8 ianuarie 2015

Probleme în aprovizionarea cu rumeguş a centralei din Întorsura Buzăului

de Agerpres | 554 vizualizări

Joi dimineaţă la Întorsura s-au înregistrat minus 34,6 grade Celsius, cea mai scăzută temperatură atmosferică din acest an

Autorităţile locale din Întorsura Buzăului, oraş în care joi dimineaţă s-au înregistrat minus 34,6 grade Celsius, întâmpină dificultăţi în aprovizionarea cu rumeguş a centralei termice care asigură apă caldă şi căldură blocurilor şi unor instituţii publice.

Primarul oraşului, Leca Băncilă, a declarat că în momentul de faţă nu sunt probleme cu funcţionarea centralei, însă este îngrijorat pentru că iarna e lungă şi grea, iar rumeguşul este greu de procurat.

„E, într-adevăr, foarte frig, dar obişnuinţa e a doua natură. Trăim aici şi ne-am obişnuit cu frigul. Oamenii s-au pregătit pentru iarnă, mai puţin centrala termică pentru că rumeguşul e scump şi greu de procurat. Nu avem de unde cumpăra de pe o zi pe alta, firmele care exploatează lemnul au fost în concediu de sărbători şi au oprit lucrul. A apărut şi o piaţă a rumeguşului, se vinde cu 10 euro metrul cub, e scump de ne 'omoară'. Ne chinuim, e greu, dar până acum nu s-a tremurat de frig din cauza asta şi sper ca nici de acum înainte. Chiar azi merg la negocieri cu o firmă, trebuie să ieşim din iarnă, nu avem încotro. În genunchi, dar vom ieşi, nu putem lăsa oamenii fără căldură la minus 34 de grade”, a declarat primarul Leca Băncilă.

El a menţionat că pentru a fi evitate astfel de situaţii, Primăria va încerca pe viitor să-şi asigure din resurse proprii necesarul de combustibil pentru centrala termică. „Vom genera o soluţie ca să nu mai depindem de alţii. Anul acesta vom cumpăra un tocător şi vom aduna tot ce înseamnă deşeuri de lemn din zonă”, a mai spus primarul Întorsurii Buzăului.

Centrala termică pe rumeguş de la Întorsura Buzăului a fost pusă în funcţiune în anul 2004, fiind construită printr-un program finanţat de guvernul danez şi cel român, care au mai sprijinit instalarea unor centrale similare în localităţile Gheorgheni, Huedin, Vatra Dornei şi Vlăhiţa. Leca Băncilă a menţionat că la acea vreme rumeguş se găsea 'pe toate drumurile', gaterele nu mai ştiau cum să scape de el, dar între timp au apărut mai multe centrale pe biomasă, precum şi firme care produc panouri PAL din aceste deşeuri.

Joi dimineaţă la Întorsura Buzăului s-au înregistrat minus 34,6 grade Celsius, cea mai scăzută temperatură atmosferică din acest an. A fost a treia zi extrem de geroasă din acest an - pe 1 ianuarie s-au înregistrat minus 31,7 grade Celsius, iar pe 7 ianuarie, a doua zi de Bobotează, au fost 28,8 grade Celsius la Întorsura Buzăului. Meteorologii spun că mai urmează o noapte cu ger năpraznic, după care vremea se va încălzi uşor. La Întorsura Buzăului, supranumită şi Mica Siberie, iarna ţine aproape şase luni pe an. Oficial, cea mai scăzută temperatură înregistrată în ultima jumătate de secol în judeţul Covasna a fost de minus 35,8 grade Celsius în 8 februarie 2005, la Întorsura Buzăului, record care nu a mai fost atins din anul 1939.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.