ACTUALITATE 20 aprilie 2016

Primii kilometri de asfalt în Comandău

de Iulia Drăghici - Taraș | 1326 vizualizări

Autorităţile locale din Comandău au făcut, în anul 2015, un pas important pentru dezvoltarea comunei prin realizarea primilor kilometri de asfalt. Noua schemă bugetară a făcut ca bugetul din anul trecut al comunei să fie de circa 900 de mii de lei. Cu bani mai mulţi decât în anii trecuţi, autorităţile locale au stabilit ca priorităţi infrastructura, cultura şi educaţia. Pentru perioada care urmează, Primăria are în vedere dezvoltarea comunei pentru popularizarea turismului.

„Anul 2015 a fost un an foarte bun fiindcă am primit peste bugetul local 900 de mii de lei. Pentru că am avut aceşti bani am făcut asfaltări. Până acum, până în anul 2015, niciun centimetru de asfalt nu exista în comună. Aceasta era o prioritate pentru Comandău. Am făcut două asfaltări în două părţi ale comunei, de circa 1,5 kilometri, la care am avut şi sprijinul Consiliului Judeţean. În plus am pavat cu piatră cubică încă cinci străzi şi într-o săptămână se termină a şasea, unde avem cabinetul medical”, a declarat primarul Kocsis Béla.

Anul trecut, la Comandău s-a modernizat şi reţeaua de apă şi s-a construit o staţie de epurare. În plus, cu ajutorul Fundaţiei Diakonia, comuna beneficiază de un aparat TeleEKG, foarte util pentru a salva vieţi, pentru că trimite date în timp real către medici specializaţi din Bucureşti. „Este un lucru foarte benefic. Dacă facem un apel către salvare, până vine de la Covasna şi până ajunge înapoi la spital, durează trei ore şi jumătate”, a spus primarul.

Şcoala din comună se găseşte pe lista priorităţilor Primăriei, iar anul trecut sălile de clasă au fost dotate cu parchet. Lucrarea a costat 50.000 de lei. Mai mult, primarul a ţinut să precizeze că încă din luna februarie, şcoala a primit cei 300 de metri steri de lemn de care are nevoie pentru încălzirea de iarna viitoare.

Edilul ne-a spus că prin intermediul programului LEADER, acum comuna beneficiază şi de un buldoexcavator. „Acesta este foarte bun şi necesar pentru Comandău pentru că aici nu sunt firme care au maşini aşa mari. Dacă este vreo ninsoare mai mare sau vreo viitură şi trebuie să curăţăm şanţurile, atunci avem acest buldoexcavator. Dotarea Căminului Cultural este o activitate realizată tot prin acest program”.

Statuia Tăietorului de Lemne şi Monumentul istoric comemorator al victimelor din cele două Războaie Mondiale sunt alte două investiţii din ultima vreme.

„Viitorul comunei este turismul”

Comandău este comuna care se află la o altitudine de 1016 metri. În spirit de glumă, Kocsis Béla ne-a spus că toate discuţiile care se poartă în comună sunt „la nivel înalt”. Deşi, în prezent ocupaţia de bază a locuitorilor este tăierea lemnului, primarul ne-a spus că viitorul comunei este turismul.

Iar pentru ca acest viitor să se pună în mişcare, Kocsis Béla ne-a declarat că are în vedere planuri concrete, pentru care deja există bugetul: asfaltarea a încă două străzi, reabilitarea acoperişului la Muzeul Tăietorului de lemne, construirea unui cabinet medical modern pentru medicul de familie care să deţină şi un punct farmaceutic, realizarea unei tabere moderne pentru sportivi, cu 60 de locuri, construirea unei pârtii de schi moderne, reabilitarea căii ferate forestiere înguste şi repornirea echipei locale de fotbal Bradul Comandău.

„Comuna Comandău se dezvoltă pentru că se dezvoltă şi lumea. Sperăm că frumuseţea comunei o să rămână şi în continuare şi o să vină şi mai mulţi turişti la Comandău, dar, mai întâi, trebuie să le creăm condiţii şi să plece cu gândul că merită să revină la Comandău”, a concluzionat primarul Kocsis Béla.

 

Teme articol: asfaltare Comandau drumuri
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.