ACTUALITATE 16 martie 2016

Primele șase berze s-au întors în județ

de Sever Ioan Miu | 956 vizualizări

„Când se întoarce barza albă, atunci vine primăvara“

Primele șase berze s-au întors în județul Covasna din țările calde, miercuri, 16 martie, la amiază, potrivit reprezentantului asociației Rara Avis, Kelemen László. Berzele albe s-au întors în satul Bita din comuna Reci. „Cele șase berze sunt adulte, în primul rând pentru că numai la vârsta de trei ani vin înapoi berzele din Africa.  Până atunci rămân acolo“, ne detaliză  Kelemen.

Membrii asociației așteptau cu înfrigurare venirea berzelor, în condițiile în care păsările se întorseseră mai devreme în 2015: „Vin de obicei de la jumătatea lunii martie, anul trecut cred că s-a întâmplat pe 14 martie“. Barza este una dintre cele mai iubite păsări. „Localnicii așteaptă foarte tare venirea rândunelelor, dar, mai înainte, barza albă. Se crede că în momentul în care se întoarce barza albă, atunci vine primăvara adevărată”, spune, cu pasiu­ne în glas, reprezentantul Rara Avis, Kelemen László.

Kelemen ne dezvăluie că, până la întoarcerea grupului de șase păsări, exis­tau deja trei berze în județ, dar care rămaseseră peste iarnă. „La Chichiș au fost observate două berze de către colegul nostru Dimény Árpád. Una dintre berzele din Chichiș s-a mai deplasat și la Întorsura Buzăului. O altă barză a fost observată la Belin, ea stătea singură. Toate cele trei berze rămase sunt sănătoase. Când era ger au mai apelat oamenii la noi și împreună le-am dat hrană”.

Alte păsări s-au întors deja din țările calde, cum ar fi lebedele, prezente acum pe suprafețele de apă: „Iubitorii de păsări au marea șansă de a merge la un lac ca să le observe, de pildă lacul de la Reci. La Sfântu Gheorghe putem observa două specii, în Parcul Central, mierla neagră și cinteza”, ne spune Kelemen. Alte specii de păsări care s-au întors deja în județ și au fost observate, începând din 26 februarie, de către membrii Asociației Rara Avis, sunt graurul, barza neagră, nagâțul, ciocârlia de câmp, codobatura albă, ciocârlia de pădure, cinteza, codroșul de munte și codroșul de pădure.

Pericolele hrănirii

L-am întrebat pe Kelemen dacă mai trebuie pusă mâncare în hrănitoare. „În anotimpul rece se dă mâncarea pentru păsări, din noiembrie până în martie. Deja din martie nu se dă mâncare pentru păsări. E mai ușor pentru ele să ia din hrănitor, că nu mai trebuie să-și caute mâncare. Dar dacă iarna păsările mănâncă semințe, vara mănâncă și altceva, cum ar fi omizi. Trebuie lăsate să-și caute singure mâncarea”, spune reprezentantul asociației.

„Începe cuibăritul, păsările vor începe să-și crească puii și o să le dea semințe, le pun multe în gură, două-trei bucăți, și imediat se sufocă. Degea­ba spunem că iubim păsările, fiindcă punând mâncare primăvara și vara în hrănitor, facem rău, cu asta omorâm puii”, avertizează Kelemen. „Puteți ajuta în continuare păsările dându-le apă, mai ales dacă va fi vară mai secetoasă”, ne sfătuiește reprezentantul Rara Avis.

În ceea ce priveşte hrănitorul instalat în această iarnă în Parcul Central din Sfântu Gheorghe, acesta va fi dăruit pe 10 mai, de Ziua păsărilor și a arborilor, unei grădinițe sau școli, unde va hrăni păsările pe timp de iarnă. Tot iarna viitoare Primăria va face alt hrănitor, care la rândul său va fi dăruit unei instituții de învățământ. „După un timp, fiecare grădiniță și școală o să aibă un hrănitor mare, frumos”, spune Kelemen.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.