Primarul Antal Arpad cere inscripţionarea bilingvă a intrărilor în blocuri
Municipalitatea din Sfântu Gheorghe iniţiază în această săptămână o serie de întâlniri cu asociaţiile de proprietari, pentru a pune la cale un ampluplan administrativ de reorganizare. În Sfântu Gheorghe existând 170 de asociaţii de proprietari, primarul municipiului, Antal Arpad, a arătat că se vor organiza întâlniri separate cu câte 20 de asociaţii, pentru a putea discuta serios şi punctual despre problemele acestora. Potrivit lui Antal Arpad, discuţiile cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari vor cuprinde probleme legate de spaţiile verzi ce ţin de acestea, datorii, curăţenie, parcări, locuri de joacă şi reabilitări termice.
„Vom discuta şi despre inscripţionările blocurilor, deoarece sunt foarte multe intrări în blocurile din Sfântu Gheorghe unde există inscripţii referitoare la scară, bloc şi altele doar în limba română”, a explicat Antal Arpad, primarul dorind inscripţionarea bilingvă a intrărilor în blocuri.
Tot de acest plan de reorganizare administrativă ţine şi schimbarea aspectului unora dintre zonele verzi din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad dorind să reamenajeze spaţiul verde din faţa magazinului Şugaş, unde se află celebra statuie a patronului spiritual al oraşului, precum şi alte spaţii verzi din zona centrală.
Transparenţă totală în repartizarea locuinţelor sociale
În altă ordine de idei, blocul social din stada Mikes Kelemen (Lunca Oltului) va fi dat în curând în folosinţă, lucrările de reabilitare fiind finalizate aproape în totalitate. Pentru că pasul următor îl va constitui repartizarea locuinţelor de aici către cazurile sociale, primarul Antal Arpad doreşte ca aceasta să fie realizată în condiţii de maximă transparenţă, motiv pentru care intenţionează să constituie o comisie în acest sens.
“Doresc formarea unei comisii de 21 de persoane: patru din partea societăţii civile axate pe servicii sociale, şapte membri ai comisiei sociale din Consiliul Local, trei persoane alese aleator de la blocul Sing-Sing pentru a vedea şi ei cum se distribuie locuinţele, trei persoane din partea presei şi trei locuitori din oraş, aleşi aleator”, a spus Antal Arpad, arătând că doreşte să le redea cetăţenilor încrederea în ceea ce priveşte corectitudinea distribuirii locuinţelor sociale. “Nu spun că această distribuire nu s-ar fi făcut corect până acum, spun că în acest moment există o percepţie la nivelul oamenilor că anumite lucruri nu ar fi fost făcute în mod corect”, a mai explicat Antal Arpad.
Primarul a precizat că distribuirea celor 50 de locuinţe sociale va fi un proces dificil, deoarece există depuse pentru acestea 700 de dosare. În aceste condiţii, cele 650 de familii care nu vor primi o locuinţă vor avea multe nemulţumiri, iar edilul-şef doreşte ca acestora să li se poată răspunde pertinent şi cu argumente, atunci când va sosi vremea. Tot pentru transparenţă, municipalitatea va începe în săptămâna ce urmează o campanie ce va cuprinde publicarea, în media locală, a listei celor 700 de solicitanţi şi a complexităţii dosarelor acestora. În acest sens, vor fi făcute publice toate documentele depuse de solicitanţi, pentru a nu exista apoi suspiciuni în legătură cu existenţa sau inexistenţa la dosare a anumitor documente.
„Fiecare om va putea verifica, în ziare, ce documente şi acte are la dosar, pentru ca apoi să nu poată spune - pentru că s-au auzit în trecut şi asemenea zvonuri - că i-au dispărut din dosar anumite acte”, a mai spus Antal Arpad.
Primarul a ţinut să facă apel şi la restul cetăţenilor, care având acces la lista solicitanţilor prin media, vor putea semnala anumite nereguli legate de declaraţiile acestora.
Locuinţele din blocul social de pe strada Mikes Kelemen sunt garsoniere, Primăria fiind în proces de achiziţionare şi a celuilalt bloc de pe aceeaşi stradă, pentru creşterea numărului de locuinţe sociale. În paralel, în curtea blocului Sing-Sing din cartierul Ciucului se intenţionează construirea unei noi clădiri, pentru amenajarea unui adăpost de noapte.
Monica Rizea