Primăria Sfântu Gheorghe nu mai trimite scrisori privind impozitele locale, ca să facă economii
Primăria Sfântu Gheorghe nu va trimite cetăţenilor scrisori informative cu privire la impozitele datorate bugetului local în anul 2019, pentru a face economii.
Reprezentanţii Primăriei au explicat, într-o postare pe pagina de internet a instituţiei, că decizia a fost luată ca urmare a faptului că impozitele locale au fost menţinute la nivelul anului trecut, fiind, însă, indexate cu rata inflaţiei, respectiv cu 1,3%.
„Pentru că nu sunt modificări semnificative faţă de anul trecut, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe nu va trimite în acest an locuitorilor scrisori de informare a situaţiei impozitelor locale datorate. Direcţia de Finanţe Publice Municipale din Sfântu Gheorghe a comunicat, în ultimele săptămâni, doar persoanelor fizice care au avut modificări ale situaţiei fiscale, dar şi tuturor persoanelor juridice, detaliile despre nivelul impozitelor locale datorate pentru acest an. În ceea ce priveşte restul locuitorilor, având în vedere că impozitele locale nu au suferit modificări importante faţă de anul trecut, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe nu va mai trimite anul acesta scrisori de informare asupra situaţiei fiscale. Prin această măsură municipalitatea va face şi economii în ceea ce priveşte cheltuielile care ar fi fost făcute cu trimiterea scrisorilor. Nivelul impozitelor şi taxelor locale s-a modificat faţă de anul 2018, fiind vorba însă doar de o indexare cu rata inflaţiei de 1,3%”, se arată în comunicatul postat pe portalul Primăriei.
Anul trecut, Primăria Sfântu Gheorghe a trimis contribuabililor 35.000 de acte administrativ fiscale privind impozitele şi taxele locale datorate bugetului local, precum şi scrisori bilingve, în română şi maghiară, conţinând informaţii fiscale importante aplicabile în anul 2018, precum termenele de plată, respectiv reducerile şi scutirile fiscale aplicabile.
Persoanele care plătesc anticipat până la 31 martie 2019 impozitele locale datorate pentru tot anul beneficiază de o bonificaţie în cuantum de 9%.
Până la mijlocul lunii trecute, peste 30% dintre cetăţenii municipiului Sfântu Gheorghe îşi plătiseră impozitele pentru clădirile şi terenurile aflate în proprietate, iar peste 24% dintre contribuabili achitaseră impozitul aferent întregului an pentru autovehicule.
Ultima majorare a impozitelor locale la Sfântu Gheorghe a avut loc în anul 2013, când a fost introdus şi un ajutor de minimis destinat firmelor autohtone, menit să compenseze creşterea cu 50% a impozitelor pe terenurile şi clădirile aparţinând societăţilor comerciale.
Din 2017, autorităţile locale au introdus un impozit diferenţiat pentru cetăţeni, în funcţie de facilităţile şi infrastructura de care dispun zonele în care locuiesc.
Fiecare stradă a fost inclusă în una dintre cele patru zone fiscale, numerotate de la A la D, pe baza anumitor criterii, cum ar fi distanţa faţă de centru şi faţă de zona industrială, reţele edilitare, canalizare menajeră şi pluvială, iluminat public, starea străzilor şi trotuarelor, siguranţă publică etc.
Măsura diferenţierii impozitului în funcţie de facilităţi a fost luată pe considerentul că municipiul Sfântu Gheorghe a beneficiat în ultimii 5-6 ani de investiţii masive în infrastructură, prin urmare nu mai există diferenţe semnificative între zonele din oraş în ce priveşte starea drumurilor, iluminatul sau alimentarea cu apă şi canalizare, în schimb există anumite diferenţe de la o stradă la alta în ce priveşte calitatea infrastructurii.