ACTUALITATE 3 decembrie 2020

Primăria Sfântu Gheorghe, dispusă să cofinanţeze instalarea lifturilor în câteva scări de bloc construite în perioada comunistă

de Agerpres | 1062 vizualizări

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe vor demara un program de reabilitare şi modernizare a lifturilor din municipiu, fiind dispuse să cofinanţeze şi instalarea acestora în câteva scări de bloc construite înainte de 1989, care au rămas fără ascensoare.

„Am avut o primă rundă de întâlniri cu reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari şi am discutat despre acest program de modernizare a lifturilor pe care dorim să îl lansăm, dar şi alte câteva probleme, cum ar fi, de exemplu, susţinerea asociaţiilor de proprietari care doresc să monteze camere de supraveghere în scările de bloc. Sunt şapte scări de bloc unde s-au construit casele lifturilor, dar acestea nu au mai fost montate pentru că a venit Revoluţia. (...) În acest program va fi un articol specific special pentru această categorie. Aici, practic, noi dorim să susţinem, să cofinanţăm asociaţiile ca să poată să îşi achiziţioneze lifturile şi am propus ca 70% să fie din partea Primăriei şi 30% din partea locatarilor“, a declarat miercuri, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă

Acesta a mai adăugat că intenţionează să se implice mai mult în relaţia cu asociaţiile de proprietari, menţionând, totodată, că a fost înfiinţat un grup de lucru care se ocupă cu problemele persoanelor care trăiesc la bloc.

„Avem câteva proiecte europene pentru reabilitarea termică a blocurilor care sunt în evaluare şi care vor porni, avem câteva câştigate pe instituţii publice, şcoli şi aşa mai departe. Noi ne dorim să facem reabilitări termice la blocuri, dar aici mingea este la asociaţiile de proprietari. Unii se implică, alţii nu se implică, omul sfinţeşte locul. Deci acolo unde preşedintele asociaţiei se implică şi are o relaţie intensă cu cetăţenii, acolo se poate ajunge de la unu la doi, în rest e destul de dificil. (...) Eu vă spun sincer că în perioada de până acum nu m-am implicat pe partea aceasta de asociaţii de proprietari, dar mi-am propus să fac acest lucru în actualul mandat. Chiar avem un grup de lucru care se ocupă de problemele celor care trăiesc în blocuri şi ne propunem inclusiv să implementăm sisteme informatice să poată fi comparate cheltuielile de la o asociaţie la altă asociaţie, că sunt foarte multe plângeri din partea cetăţenilor. Deci, sunt deja modele care pot fi folosite, şi din alte oraşe din ţară şi din străinatate, pe sistem informatizat, unde cheltuielile de întreţinere se pot plăti de pe telefonul mobil, iar cei care doresc să folosească să aibă această posibilitate“, a mai spus primarul Antal Arpad.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.