Primăria Întorsura Buzăului dă noi asigurări: Podul cu titan de la Camping va fi gata până de Ciobănaș
Printre invitații celei de-a 47-a ediții se numără Ansamblul Doina Gorjului
Festivalul Folcloric Ciobănașul, unul dintre cele mai longevive sărbători tradiționale din țară, revine în zona Camping de la Întorsura Buzăului în 31 august – 1 septembrie a.c. cu a 47-a ediție. Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului deschide lista artiștilor invitați. Pregătirile pentru eveniment sunt încă în desfășurare, spun organizatorii, astfel că lista va mai fi completată cu invitați din zonă sau din țară. Totodată, Festivalul face parte din Zilele orașului Întorsura Buzăului, astfel că seara de sâmbătă va fi dedicată tineretului. Între timp, autoritățile susțin în continuare că podul, luat de ape anul trecut, va putea fi folosit până la marea sărbătoare.
Maria Iorga, Ion Drăgan, Georgiana Bîrsac, Reli Sanda, Robert Târnăveanu, Ion Ghițulescu și Claudia Torop sunt cei șapte soliști care vor urca pe scena de la Ciobănașul anul acesta, alături de cei 24 de instrumentiști, dar și de echipele de dansatori profesioniști de la Doina Gorjului. Grupul nu se va afla pentru prima dată la Întorsura Buzăului, ci a mai fost în urmă cu doi ani la Ciobănașul, însă momentul lor a fost întrerupt de vremea capricioasă, care i-a lăsat în imposibilitatea de a-și duce până la capăt prestația. Ținând cont de acest aspect, Casa de Cultură Întorsura Buzăului a lansat din nou invitația, la care a fost dat un răspuns pozitiv.
Organizatorii spun de asemenea că pe lângă renumitul Ansamblu, festivalul folcloric îi va mai aduce pe scenă și pe artiștii colaboratori din zonă, dar și din județele învecinate Brașov, Buzău sau Harghita.
Dacă programul pentru ziua de duminică este în mare parte pus la punct, cel de sâmbătă, pentru ziua tineretului, este încă în pregătire. Pentru acesta se anunță ceva surprize, mai ales în ceea ce privește formația de muzică ușoară ce urmează să fie invitată. Pe scenă vor fi de asemenea prezenți și artiști locali, dar și o formație din Sfântu Gheorghe, au punctat organizatorii, însă fără să dea amănunte, pentru că sunt în curs de stabilire.
Programul complet va fi făcut public peste aproximativ două săptămâni.
Festivalul Ciobănașul este un eveniment care a pornit, în urmă cu 47 de ani ca o sărbătoare a locuitorilor zonei, prilejuită de venirea toamnei și de faptul că ciobanii coboară de la stâne și se reunesc cu familiile lor. Tocmai de aceea, organizatorii pun mare accent pe ziua de duminică din cadrul sărbătorii, care anual, de câțiva ani încoace, aduce un spectacol folcloric care durează între 8 și 10 ore, cu sute de artiști invitați.
„Ne dorim să avem un eveniment cât mai bun, la fel ca în anii trecuți și să îi dăm șansa oricărui cetățean să vină și să ia parte la această sărbătoare, care marchează un început de toamnă și venirea oilor din munți”, a declarat, pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, organizatorul principal al evenimentului, directorul Casei de Cultură din Întorsura Buzăului, Costică Oltean.
Acesta a precizat totodată că în trecut, sărbătoarea avea loc în a doua duminică din septembrie, însă în ultimii ani a fost mutată tot mai aproape de luna august, la rugămințile cetățenilor care voiau să prindă evenimentul, înainte să se încheie concediul și să plece din nou, la muncă, peste hotare.
Pod cu inserții de titan, ca să nu mai fie luat de ape
Locația evenimentului rămâne așadar neschimbată, însă poate una dintre noutățile ediției va fi chiar podul cu inserții de titan, care ar trebui finalizat până de Ciobănaș, spune primarul Leca Băncilă.
„Părerea mea este că ar trebui să fie gata. Lucrările sunt în faza de detensionare, adică se bagă niște grinzi de titan. Cred că în vreo săptămână, maximum două le punem sus. După care e o chestiune de detaliu, de montat balustrade, finisaje. O grindă de asta avea 30 de metri lungime și nu putea fi transportată în zonă, astfel că am optat pentru varianta în trei bucăți. Au apărut și costuri și tehnologia impune să rămână 15 zile în faza de uscare. Nu putem ieși din reguli. Investiția costă 500.000 de euro. Nu ne putem permite să ne grăbim să se întâmple vreo nenorocire. Așa că trebuie să respectăm cu strictețe regulile”, ne-a explicat primarul Leca Băncilă.
Acesta ne-a dat asigurări că lucrarea este una serioasă, de durată, pentru generații și că nicio furtună, indiferent de amploarea ei, nu va mai mișca podul.
„Suntem ancorați la 7 metri sub pământ”, a mai precizat edilul.
Banii pentru investiție au fost asigurați în mare parte de Guvern, din fondul de urgențe, în urma inundațiilor din 2018. Costul lucrării s-a majorat între timp, ne-a mai spus Leca Băncilă, din cauza debitului crescut al Râului Buzău, care a măturat în câteva rânduri balastrul de izolare pus la picioarele podului, material adus de câteva sute de basculante.
„Nu ne-a împiedicat ca termen, dar ne-a adus niște costuri uriașe”, a explicat Leca Băncilă.
Lucrări de reconstrucție vor fi demarate anul acesta pentru un alt pod din apropiere, din zona străzii Castelului, care de asemenea a fost luat de ape, la inundațiile din iunie-iulie anul trecut. Lucrarea, finanțată din bugetul local de această dată, va fi terminată probabil anul viitor, mai spune primarul, care punctează că astfel de lucrări necesită cel puțin un an pentru realizare.
Podul de la Camping a fost distrus în martie anul trecut, când s-a prăbușit sub greutatea unui autocamion care a încercat să îl traverseze, cu toate că depășea greutatea limită admisă. Ulterior, odată cu inundațiile din iunie-iulie, podul și așa fragil, a fost luat aproape în întregime de ape. Aproximativ 20 de familii locuiesc în zona parțial izolată de Râul Buzău. Acestora le-a rămas, în ultimul an, doar posibilitatea de a ocoli pe drumul asfaltat de sub pădure pentru a ajunge la drumul național sau în centrul orașului.
Totodată, podul era și va redeveni, se pare, o cale de acces direct către fostul stadion orășenesc și implicit către cel mai mare eveniment din localitate, Festivalul Ciobănașul.
Anul trecut, Zilele Orașului Întorsura Buzăului au avut loc între 1 și 2 septembrie, iar accesul la eveniment s-a făcut doar pe drumul asfaltat de sub pădure. Printre cei aproximativ 360 de artiști prezenți pe scena evenimentului s-au aflat și solistele Steliana Sima și Elena Pădure. Cu un an înainte, au animat atmosfera Crush și Alexandra Ungureanu, dar și Doina Gorjului și alți artiști cunoscuți.
Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a orașului Întorsura Buzăului, Asociația „Cununa Carpaților” și Primăria orașului Întorsura Buzăului, cu sprijinul Consiliului Județean Covasna.
Sursă foto: Observatorul de Covasna și Facebook/Primăria Întorsura Buzăului.