ACTUALITATE 6 noiembrie 2018

Primar covăsnean, trimis în judecată de DNA

de Iulia Drăghici - Taraș | 1729 vizualizări

Edilul este acuzat de fraudă cu fonduri europene

Primarul din comuna covăsneană Belin, Sikó Imre, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Edilul este acuzat că ar fi beneficiat nejustificat de fonduri de peste 181.000 de lei.  Sikó Imre se apără și spune că este nevinovat și că are încredere că instanța va face scoate la iveală adevărul.

Primarul UDMR Sikó Imre a fost trimis în judecată, în stare de libertate de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov „pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”, potrivit unui comunicat de presă al DNA.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2010 - 2013, inculpatul Sikó Imre, primar al comunei Belin, județul Covasna, a depus cu rea-credință, în calitate de fermier și persoană fizică autorizată, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și inexacte, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată, pentru o suprafață de teren, de 40 ha (pășune), pe care nu o utiliza în realitate.

În acest sens, la data de 12 mai 2010, între Primăria comunei Belin, reprezentată de viceprimar, în calitate de arendator și Sikó Imre, primarul comunei Belin, în calitate de arendaș, a fost încheiat, cu încălcarea prevederilor legale, un contract de arendare având ca obiect suprafața totală de 40 ha (formată din trei parcele diferite, cu suprafețe de 20 ha, 15 ha și respectiv 5 ha), pe care l-a depus la A.P.I.A., în contextul menționat mai sus.

Prin aceste demersuri, inculpatul Sikó Imre a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 181.309 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză”, arată un comunicat de presă transmis vineri de Direcția Națională Anticorupție.

Aceeași sursă arată că s-a dispus și instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri mobile și imobile aparținând inculpatului Sikó Imre. „De asemenea, s-a mai dispus instituirea măsurii popririi asupra conturilor bancare aparținând inculpatului Sikó Imre și asupra sumelor de bani primite de acesta cu titlu de salarii sau alte venituri periodice de la Primăria Belin”, mai arată informarea DNA.

Primarul își susține nevinovăția

Sikó Imre susține că acuzațiile care i se aduc nu sunt reale și că va dovedi în instanță că terenul despre care procurorii anticorupție vorbesc în rechizitoriu au fost utilizate de animalele pe care le deținea.

Nu a fost folosit de altă persoană. Eu am folosit terenul. Am avut animalele puse pe suprafața respectivă și am fost denunțat. Acum trebuie să clarific treaba asta pe cale judecătorească. Deci (n.red. terenul) nu a fost folosit de altă persoană. A fost folosit de mine și de animalele mele. Trebuie să îmi dovedesc dreptatea. Așa a fost (n.red. acuzația) că am dat la altă persoană, dar eu nu am dat la nicio altă persoană. A fost o pășune folosită doar de mine. Nici după aceea (n.red. după denunț) nu a mai fost folosită de nimeni. În suma respectivă e calculată subvenția pe care am primit-o în 4 ani, deci din asta face parte prejudiciul”, a declarat luni, pentru Observatorul de Covasna, primarul Sikó Imre.

Între timp, dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Covasna, cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Primarul Sikó Imre a mai fost în atenția autorităților și în 2013, când a fost și arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzat de ultraj, după un scandal cu injurii și bătăi cu polițiștii din localitate.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.