ACTUALITATE 21 decembrie 2010

Previziuni de investiţii cu bani europeni în 2011

de Monica Vrânceanu | 460 vizualizări

Prefectul Gyorgy Ervin susţine că judeţul Covasna va beneficia de investiţii importante în perioada următoare, România urmând să poată accesa sume europene importante din 2011 până în 2015, investiţii care cu siguranţă vor ajunge şi până în Covasna.

Potrivit lui Gyorgy Ervin, anul viitor va aduce finalizarea unor programe precum Renovarea şi dezvoltarea satelor - Măsura 322 şi cel al contrucţiei de10 mii de kilometri de străzi, programe pentru care s-au alocat 4 miliarde de euro, fiind deja realizate licitaţiile pentru construcţia a 288 kilometri de autostradă.

“Potrivit primului ministru Emil Boc, în 2011 inflaţia va scădea la 5,3% de la 6,2%, şomajul va scădea la 6,9 % de la 7,5 %, iar salariul bugetarilor va creşte cu 15%. Cursul valutar va rămâne neschimbat, investiţiile vor creşte la 35 miliarde de euro de la 33 de miliarde de euro şi se va aloca până în anul 2015 un miliard de euro pentru lucrări de prevenire a inundaţiilor. Din acest ultim capitol sperăm ca şi în judeţul Covasna să se reconstruiască două diguri - cel de la Ghelinţa, şi cel de la Baraolt-Căpeni”, a declarat Gyorgy Ervin.

Prefectul a explicat că digurile din Covasna se întind pe zeci de kilometri fiecare, iar refacerea lor este foarte importantă, reprezentând o problemă de mai mulţi ani încoace, mai alest la căderea ploilor abundente. În acest sens, Gyorgy Ervin a arătat că autorităţile lucrează acum la trecerea digului de la Căpeni către administraţia locală din Baraolt sau către Serviciul de Gospodărire a Apelor, astfel încât includerea în proiecte de reabilitare să fie mai rapidă, digul fiind acum în proprietatea Societăţii Miniere de la Ploieşti.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Marian, 21 decembrie 2010
pentru lili:domnita,parazitu de vadim tudor face laba in parlamentul european la 3500 de euro dar nu va legati de el si de cei de teapa lui dar aveti de comentat toate porcariile pe forum.
Cititor, 21 decembrie 2010
lili. Dl. Prefect face declaratii de presa. Actualul Guvern duce o politica economica total gresita. In loc sa stimuleze consumul /in anumite limite / mareste impozitele. Deci, vom avea un an foarte citeste integral
lili, 21 decembrie 2010
Am fost tentata chiar sa cred citind primele randuri ale articolului, pana l-ati mentionat pe Dl Boc..... nu mai cred nimic acum, previziunile Dlui Boc erau la fel de triumfatoare si la inceput de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.