ACTUALITATE 10 februarie 2014

Prefectul Marinescu vrea acțiune și unitate pentru ONG-uri

de Monica Vrânceanu | 791 vizualizări

Prefectul Dumitru Marinescu susține grupul de inițiativă locală al organizațiilor non-guvernamentale (ONG) care va funcționa pe lângă Prefectura Covasna. Prefectul consideră că primul pas – cel al întâlnirii organizate în sensul constituirii la finele lunii ianuarie la Incubatorul de Afaceri, trebuie urmat de mai multe astfel de întâlniri, fiind de dorit dezbaterile și consfătuirile, astfel încât societatea civilă să devină tot mai vocală.

„Îmi doresc ca ONG-urile din județ să devină cât mai active toate – nu doar câteva și pe deasupra, fac apel la colaborare. E de dorit o colaborare intensă, care să reprezinte societatea civilă română și maghiară și care să aibă rezultate finale palpabile. Vorbim despre o perioadă următoare plină de oportunități, pe care ONG-urile o pot fructifica, având deschiderea și sprijinul autorităților, în măsura permisă”, a declarat prefectul Marinescu.

Acesta a mai arătat că se așteaptă la o concretizare cât mai curândă a grupului de inițiativă locală al ONG-urilor, tocmai în ideea în care există loc pentru promovare și implicarea organizațiilor în tot ceea ce înseamnă comunitate.

La momentul constituirii grupului de inițiativă, o parte a asociațiilor au arătat că uneori nu sunt luate în serios de autorități. Tocmai în această idee, pentru a schimba lucrurilor, ONG-urile și-au stabilit o listă de priorităţi – reprezentarea intereselor sectorului ONG în Strategia de Dezvoltare Economică şi Socială a judeţului Covasna; stimularea dialogului public-privat în planificarea strategică, elaborarea de politici publice și planuri de acțiune; creşterea gradului de reprezentare a sectorului neguvernamental în stabilirea politicilor locale şi naţionale în diferite domenii de interes, cu accent pe dezvoltarea socială şi economică a comunităţii; dezvoltarea de oportunităţi de colaborare şi asociere cu mediul de afaceri, universităţi şi autorităţi locale; creşterea participării autorităţilor locale şi centrale la susţinerea programelor derulate de societatea civilă în judeţul Covasna; înfiinţarea şi  actualizarea permanentă a unei baze de date a organizaţiilor neguvernamentale din judeţ.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.