Gabor Tibor este unul dintre ultimii potcovari din judeţul Covasna, un bărbat în jurul vârstei de 60 de ani, născut într-o familie de meşteşugari din Valea Ghimeşului, care se „încăpăţânează” să păstreze o meserie aproape pierdută.

În poarta micii sale fierării din localitatea Ilieni, unde cuptorul cu jăratic toarce mocnit, mai opreşte uneori câte o căruţă cu cai să le schimbe „încălţările” şi atunci focul prinde a se dezmorţi însufleţit de foale, iar nicovala începe să ţipe ascuţit sub loviturile ciocanului. E un sunet pe care îl ştie din copilărie, ca o muzică fără de care nu poate trăi.

„Noi suntem un neam de meşteri şi vis-a-vis cu noi, unde m-am născut, era un fierar şi de mic copil mereu umblam acolo. Avea şi o nepoată în clasă cu mine. De-atunci îmi sună mereu nicovala. Am terminat şcoala profesională, acolo am bătut prima dată fierul şi m-a infectat meseria asta. Pe urmă ne-am mutat la Ilieni, am făcut prima dată atelierul, să am eu atelierul meu. Aveam 19 ani când am bătut prima dată cuiul în copita calului, îl chema Hallo, cum ar veni Corbul din limba maghiară, iar prima potcoavă făcută de mine am bătut-o pe un cal pe care îl chema Adam. Ăştia au fost primii”, îşi aminteşte potcovarul din Ilieni.

Când a venit în sat, în urmă cu 40 de ani, mai erau încă patru fierari, dar a rămas singurul. Potcovar ca el nu ştie să mai fie vreunul prin satele din jur.

„Numai eu sunt aici care potcovesc din cald, aşa se zice. Că sunt mai multe meserii - fierar de potcovit, fierar artizanal, care face căruţe, care numai bate potcoave pentru caii sportivi, deci cumpără potcoava şi o pune, dar din foc să facă potcoavă numai eu sunt. Ştiu că ar mai fi unul mai departe, la Bicfalău, dar alţii nu mai cunosc. Şi îmi pare rău că se pierde meseria asta. Am doi băieţi, dar nici unul nu practică. Ăla micu' face o potcoavă ca mine, dar nu-i plac caii şi atunci, dacă nu îţi plac, nu ai ce căuta în meserie. Calul mişcă, e nervos, aici trebuie să ai o răbdare de nedescris”, a declarat Gabor Tibor.

Braţele îi sunt ciupite de scânteile fierbinţi sărite din cuptor şi e evident că n-are o meserie uşoară, dar pentru el e cea mai frumoasă din lume. „Mă ocup şi cu altele, sunt şi mecanic, dar munca de fierărie e, cum să vă zic, vârful inimii. Eu de asta nu mă despart decât la capătul vieţii. E o meserie frumoasă. Am un prieten la Tokaj în Ungaria, fierar şi el, care mereu zice că trebuie să sufli suflet în fier şi apoi o să fie fierul cum trebuie, să poţi scoate ceva din el. Eu trebuie să aud sunetul nicovalei, altfel totul e mut. După mine şi dacă m-aş naşte a doua oară, tot fierar m-aş face”, mai spune Gabor Tibor.

Îşi demonstrează îndemânarea la toate târgurile din ţară şi străinătate la care e invitat, face parte şi dintr-o asociaţie meşteşugărească prin intermediul căreia a expus la Budapesta, dar visul lui e să deschidă un muzeu al fierăriei la Ilieni. „Dacă ne ajută Dumnezeu, că asta e prima dată, vrem să facem un muzeu, pentru că la Ilieni vin mulţi străini şi să le arătăm şi noi că ştim ceva. Am vorbit cu primarul, ne dă un spaţiu, dar ne trebuie nişte bani ca să cumpărăm un set de unelte, astea nu le pot da, că lucrez cu ele. Vrem să facem un muzeu, dar un muzeu viu, când vine cineva acolo să demonstrăm, să arătăm cum se face, cum se îndoaie fierul”, afirmă meşterul din Ilieni.

Gabor Tibor spune că pe 5 septembrie la Sfântu Gheorghe va avea loc o întâlnire internaţională la care vor participa 80 de fierari din cinci ţări.

Înainte de a ne lua rămas bun îmi dă de grijă să-l anunţ din timp când vin data viitoare, să-mi pregătească o „mâncare de fierar”, aşa cum n-am mai mâncat vreodată. „Este o tradiţie, punem pâine pe o tavă frumoasă, punem ceapă, brânză, am un cleşte mare din două bucăţi de fier, pe care nu vi l-am arătat, pe ăla îl încălzesc în foc şi între ăla bag slănina şi când strâng aşa ţâşneşte afară şi cade pe pâine şi puteţi mânca cu o poftă ce n-aţi văzut”, mai spune Gabor Tibor.

Meseria de potcovar n-o găseşti în nici unul din ghidurile de orientare profesională, aşa cum nu găseşti nici alte meserii dispărute, cum ar fi sitar, bărbier, şelar, sacagiu, bragagiu sau ceaprazar, ale căror semnificaţii mulţi le căutăm în dicţionar. Dar, din fericire, mai sunt oameni precum Gabor Tibor, ultimul potcovar din Ilieni, care încă mai pot spune povestea şi pot transmite mai departe aceste meserii.

Luna trecută, Centrul de cultură al judeţului Covasna a demarat un proiect, finanţat din fonduri norvegiene, care îşi propune să cartografieze, să revitalizeze şi să popularizeze meşteşugurile tradiţionale din zonă. Directorul Centrului de Cultură, Imreh Marton István, a declarat că în judeţul Covasna se mai păstrează 36 de meşteşuguri tradiţionale practicate de peste 250 de meşteri populari, iar dr. Kinda István, muzeograf la Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe spune că în aproape fiecare localitate din judeţ mai există cel puţin un meşter popular.

Prin acest proiect va fi realizată o bază de date digitală care va oferi informaţii referitoare la meşteşugurile tradiţionale şi meşterii populari din zonă, vor fi realizate zece filme documentare şi va fi realizată o strategie de marketing pentru atragerea turiştilor şi valorificarea produselor meşteşugăreşti. De asemenea, va fi realizat un muzeu virtual, care va prezenta obiecte folosite sau realizate în ateliere meşteşugăreşti astăzi părăsite, fie pentru că meşterii nu mai trăiesc, fie pentru că sunt prea bătrâni să mai lucreze, iar în toamna acestui an, la Sfântu Gheorghe, va fi organizată Ziua Meşteşugurilor Tradiţionale.