Poșta din Târgu Secuiesc a intrat în... concediu medical
Instituția a fost închisă 2 ore din lipsă de personal
„Închis temporar din lipsă de personal”. Cu acest mesaj au fost întâmpinați marți dimineață clienții Poștei din Târgu Secuiesc. O imagine cu afișul lipit pe ușa instituției, distribuită pe Facebook, a stârnit un val de reacții negative în mediul online la adresa instituției. Problema a fost doar temporară, ne-a spus Cornel Radu, reprezentantul Poștei la nivel județean.
Acesta motivează lipsa personalului din cauza unor multiple concedii medicale, dintre care unul de urgență, anunțat chiar în acea dimineață. Problema a fost doar temporară. Situația s-a remediat după numai două ore.
„Ieri am avut o perioadă de două ore până am remediat situația. Am avut o sincopă în sensul că au plecat în concediu medical, unul anunțat dimineață, și de aceea s-a întâmplat acest lucru. Două ore. Programul de distribuire a fost ok, dar a fost o problemă cu un angajat. Între timp, s-a rezolvat”, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, Cornel Radu.
Între timp, pe Facebook, internauții au crezut că este vorba despre o întrerupere totală a activității, deși pe afiș se precizează „închis temporar”.
Păreri ca „Foarte trist”, „Rușine municipiului Târgu Secuiesc!”, „Poșta Română să facă angajări serioase, după merite”, „Așa merg lucrurile în România” și altele, cum că nu se plătesc salarii corecte și de aceea nu ar fi oameni angajați, au umplut imediat secțiunea de comentarii a postării.
Până la revenirea angajaților din concediile medicale, programul după care funcționează Oficiul Poștal din Târgu Secuiesc s-a schimbat. Este de la ora 9:00 la ora 16:00, față de 8:00 – 18:00, cum era înainte.
Foto Catalin Vilcu/Facebook