ACTUALITATE 27 decembrie 2016

Portofel pierdut într-o parcare, restituit de jandarmi în doar 30 de minute

de Iulia Drăghici - Taraș | 854 vizualizări

În doar o jumătate de oră jandarmii din Sfântu Gheorghe au salvat sărbătorile unui locuitor al orașului, chiar în Ajunul Crăciunului. Un echipaj aflat în misiune a găsit în 24 decembrie un portofel ce conținea suma de peste 1.300 de lei, în parcarea unui supermarket. De la ora 18,30, când a fost găsit și până la ora 19,00, portofelul a ajuns în posesia proprietarului de drept.

„Sâmbătă, 24 decembrie a.c., în jurul orei 18.30, un echipaj de jandarmi aflat în misiune de menținere a ordinii publice a găsit în parcarea unui supermarket din municipiul Sfântu Gheorghe, un portofel în care se afla suma de aproximativ 1.000 de lei și 80 de euro. În urma verificărilor efectuate, a fost identificată persoana ce a pierdut portofelul, iar ulterior, jandarmii s-au deplasat la domiciliul acesteia pentru a restitui portofelul, în baza unui proces verbal. Astfel că la ora 19.00 respectiva persoană a reintrat în posesia portofelului și a sumelor de bani pierdute”, arată un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna.

Teme articol: jandarmi pierdere portofel
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.