ACTUALITATE 21 decembrie 2009

Porţile secuieşti, trimise la Asociaţia de Turism a judeţului

de Covasna Media | 580 vizualizări

La Primăria Sfântu-Gheorghe au fost înregistrate aproximativ 20 de cereri de înscriere în Programul Porţi Secuieşti, lansat de municipalitate la sfârşitul lunii octombrie.

În acest sens, primarul Antal Arpad a anunţat că respectivele porţi nu vor mai fi finanţate de către Primărie, ajungându-se la concluzia că mai potrivită în acest sens ar fi Asociaţia de Turism a judeţului Covasna.

„Porţile secuieşti nu vor mai fi un proiect al Primăriei Sfântu Gheorghe, aşa cum s-a dorit iniţial. Am discutat şi cu preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Tamas Sandor, iar proiectul va fi derulat, probabil, prin Aso­ciaţia de Turism, care e oarecum finanţată de către CJ şi Primăria Sfântu Gheorghe. Această schimbare nu implică nicidecum costuri suplimentare, însă din punct de ve­dere al finanţării este o chestiune mai clară dacă se procedează astfel“, a ţinut să sublinieze Antal Arpad.

Primarul a conceput un proiect de înnoire a porţilor gospodăriilor satelor aparţinătoare Chilieni şi Coşeni, dorind ca vechile porţi să fie înlocuite cu unele secu­ieşti. În acest sens, Antal Arpad a anunţat lansarea unui proiect prin care munici­pali­tatea va putea să ofere, în 2010, un sprijin de câte 1.000 de lei fiecărei gospodării din cele două sate care îşi va exprima dorinţa pentru o poartă secuiască.

„Noi dorim să fie porţi secuieşti – este o intrare în municipiul Sfântu Gheorghe, căci dacă vine cineva aici dinspre Braşov, trece prin Chilieni şi Coşeni şi am dori să se întâlnească cu acest specific al zonei“, a explicat Antal Arpad dorinţa de a avea porţi secuieşti la Chilieni şi Coşeni.

Antal Arpad a precizat că se va constitui inclusiv o comisie pentru a stabili costurile unei porţi secuieşti în care se vor putea încadra oamenii. Primarul a mai arătat că tot comisia respectivă va fi cea care va aproba modelele porţilor secuieşti alese de cetăţeni, nedorind să impună un model unitar.Potrivit unei firme de profil din Odorheiu-Secuiesc, preţurile porţilor secuieşti, la dimensiunile necesare unei gospodării, pot începe de la 7.000 de lei şi ajung chiar şi la peste 9.000 de lei, în funcţie de lemnul folosit şi de multitudinea sculpturilor conţinute.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
secuiul, 21 decembrie 2009
V-am semnalat mai inainte, ca Nu este posibil asemenea "nazdravanie". Ma intreb cum da banii la aceea asociatie? In timpuri grele, mai scoate primarul cate o figura de ochii lumii. Poate ca pe citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.