Poliţiştii covăsneni – ajutoarele lui Moş Crăciun
Oamenii legii au organizat şi desfăşurat o „amplă acţiune” în colaborare cu ajutoarele lui Moş Crăciun pentru a aduce pe chipurile copiilor un zâmbet de Crăciun.
Vineri, poliţiştii covăsneni au răspuns din nou pozitiv la apelul lui Moş Crăciun şi i-au venit în ajutor pentru ca micuţii instituţionalizaţi de la un centru de zi din Sfântu Gheorghe să primească darurile binemeritate de Crăciun.
Copiii, care mai de care mai bucuroşi, au aşteptat cuminţi şi nerăbdători venirea ajutoarelor moşului care nu au întârziat să apară.
Poliţiştii covăsneni le-au oferit celor mici dulciuri achiziţionate din contribuţii voluntare, iar în schimbul darurilor, copilaşii i-au încântat pe oamenii legii cu poezii şi cântece.
Prin aceste acţiuni poliţiştii încearcă să facă în aşa fel încât şi cei mai puţin norocoşi să aibă un Crăciun fericit.
Compartimentul Relaţii Publice al IPJ Covasna
Agent de poliţie Nicoleta Marin