Poliția Română a împlinit 192 de ani
IPJ Covasna a organizat mai multe acțiuni de marcare a evenimentului
Polițiștii covăsneni au sărbătorit marți, 25 martie, împlinirea a 192 de ani de atestare documentară a Poliţiei Române. Cu această ocazie, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna a organizat mai multe acțiuni menite să îi cinstească pe cei care, „cu pasiune şi dăruire, îşi dedică viaţa unei meserii ghidate de lege şi onoare” – conform sloganului Poliției.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, ag. Nicoleta Marin, a declarat că acțiunile au debutat încă de luni, 24 martie, când poliţiştii covăsneni au fost vizitaţi de peste 1.000 de preşcolari şi şcolari, cu ocazia organizării Zilei porţilor deschise.
„Ziua de 25 martie a fost şi aceasta una de sărbătoare, zi în care unii dintre poliţişti au fost avansaţi, trecând într-o altă etapă a carierei lor. Astfel, prin Ordin al Ministrului Afacerilor Interne au fost înaintaţi în gradul profesional următor, înainte de împlinirea stagiului minim, şase ofiţeri, iar un număr de 22 de ofiţeri au fost avansaţi ca urmare a împlinirii stagiului minim în grad. Totodată, prin Dispoziţie a şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna, au fost înaintaţi în gradul profesional următor, ca urmare a împlinirii stagiului minim, 46 de agenţi de poliţie”, a spus ag. Nicoleta Marin, menționând că, de asemenea, s-au adus mulţumiri poliţiştilor care s-au remarcat prin activitatea lor, dar şi celor care şi-au încheiat cariera, aceştia fiind răsplătiţi cu diplome şi premii.
În memoria polițiștilor plecați prea repede din rândul celor vii, la monumentul poliţistului din faţa sediului IPJ Covasna a fost organizat un ceremonial militar şi religios, urmat de depuneri de coroane şi cuvântări ale conducerii IPJ Covasna, precum şi ale reprezentanţilor autorităţilor publice locale prezenţi la manifestare.
La activitățile omagiale şi comemorative au participat şi oficialităţi locale, senatori, deputaţi, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai instituţiilor deconcentrate, precum şi delegaţia Poliţiei Judeţului Bekes din Ungaria. Cu această ocazie, conducerea IPJ Covasna transmite mulţumiri tuturor poliţiştilor pentru eforturile depuse în activitatea lor, dar şi colaboratorilor săi.