Poliția Animalelor Covasna: peste 35 de cazuri gestionate de la înființare
Care sunt rasele și ce prevede legislația în cazul câinilor considerați periculoși
În primele cinci luni de la înființare, Poliția Animalelor Covasna a soluționat peste 20 de petiții, a gestionat peste 15 solicitări verbale, telefonice și sesizări prin 112 ale cetățenilor și reprezentanților unor organizații neguvernamentale de protecție a animalelor, arată un bilanț prezentat în urma unei solicitări a ziarului Observatorul de Covasna. Aceeași sursă arată că cele mai multe sesizări au fost referitoare la câini.
Totuși, printre animalele care au găsit sprijin în noua structură a poliției este și un pui de vânturel roșu, rănit, care a fost găsit în curtea unui centru comercial din Sfântu Gheorghe.
„Pasărea a fost transportată la o clinică veterinară din municipiul Sfântu Gheorghe pentru diagnostic și tratament, urmând a fi preluată de către reprezentanții unei asociații de protecția păsărilor, iar după însănătoșirea exemplarului acesta va fi eliberat în mediul natural”, au precizat polițiștii într-un comunicat de presă.
Un caz mai interesant este al unui bărbat din Dalnic, suspectat că ar fi încercat să vândă pe internet un câine adoptat din adăpostul public. Speța s-a soluționat prin faptul că patrupedul a ajuns din nou în adăpostul de la Câmpul Frumos, pentru că făcea parte din categoria câinilor periculoși sau agresivi, iar proprietarul nu a vrut să își asume obligațiile legale și costurile.
„În data de 27.04.2021, Inspectoratul de Poliție Județean Covasna a fost sesizat printr-o petiție cu privire la faptul că un cetățean din comuna Dalnic ar fi oferit spre vânzare, în mediul online, un câine din rasa American Staffordshire Terrier (Amstaff) – metis, adoptat anterior de la Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân din Sfântu Gheorghe.
În timpul verificărilor efectuate, polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au identificat persoana în cauză și câinele la care se făcea referire în petiție în posesia persoanei respective.
Câinele era îngrijit și se afla într-o stare fizică generală bună, dar proprietarul a ales să-l restituie adăpostului în momentul când a aflat de obligațiile legale și costurile ce decurg din deținerea unui câine din această rasă”, ne-a informat IPJ Covasna, într-un răspuns la o solicitare prin legea 544.
Ce prevede legislația în cazul câinilor periculoși
Polițiștii ne spun că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 55/2002 republicată este baza legală care reglementează regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi astfel:
- Câinii periculoși sunt împărțiți în două categorii, după rasă. Câinii din categoria I sunt câinii de luptă și de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor, iar cei din categoria a II-a sunt câinii din rasele American Stafoordshire Terrier, Tosa, Rottweiler, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor.
- Aceeași ordonanță definește câinele agresiv ca fiind orice câine care, fără să fie provocat, mușcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private, respectiv orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.
Art. 3 din O.U.G. nr. 55/2002/R stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor periculoși: să aibă vârsta minimă de 18 ani, să aibă capacitate deplină de exercițiu, să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei.
De asemenea, proprietarii sau deținătorii câinilor periculoși și agresivi au obligația să înregistreze câinii la Asociația Chinologică Română, afiliată la Federația Chinologică Internațională, și să inscripționeze în mod vizibil la intrarea în apartament sau în imobil, ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv „câine periculos” sau, după caz, „câine agresiv”, printr-o plăcuță având dimensiunile de cel puțin 15x25 cm.
Art. 4 din aceeași reglementare legală prevede că proprietarii de câini periculoși au obligația de a depune la sediul poliției în a cărei rază este situat imobilul în care este deținut câinele o adeverință în fotocopie, eliberată de Asociația Chinologică Română, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art. 1 (câini periculoși) și o declarație pe proprie răspundere, care să cuprindă următoarele date: numărul de identificare al câinelui, efectuarea vaccinării antirabice și a rapelurilor, efectuarea sterilizării la câinii de luptă și de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tip Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor, existența unei asigurări de răspundere civile pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuți la art. 1 lit. a) (câinii de luptă și de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tip Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor).
Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 3 și 4 constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 și 1.500 lei.
Art. 13 din O.U.G. 55/2002 stabilește că „Introducerea în țară sau comercializarea câinilor din rasele prevăzute la art. 1 lit. a) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. Precizăm că această incriminare se referă exclusiv la prima categorie a câinilor periculoși, din care fac parte câinii de luptă și de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor.
La nivelul Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Covasna își desfășoară activitatea șapte polițiști. Departamentul și-a început activitatea în 15 ianuarie 2021.