ACTUALITATE 29 noiembrie 2018

„Pokerul este un fel de hibrid între joc de noroc și sport”

de Iulia Drăghici - Taraș | 3715 vizualizări

Interviu cu cel mai nou campion național la poker, covăsneanul Mihai Tușnea

Județul Covasna se mândrește, de luna trecută, cu încă un campion național. Domeniul în care covăsneanul s-a dovedit a fi cel mai bun din țară este unul cu care suntem mai puțin obișnuiți, însă, fără îndoială, la fel de valoros ca oricare altul. Mihai Tușnea, originar din Sfântu Gheorghe, este, după un joc final care a durat peste șase ore și un turneu de trei zile, cel mai bun jucător de poker al țării, potrivit rezultatului celui mai recent campionat național, PokerFest, derulat în octombrie la Brașov. Victoria, de altfel una muncită, a venit cu un imbold pentru tânărul covăsnean de a investi și mai mult timp în această pasiune, dar și de a-și stabili noi obiective. Despre toate acestea citiți în interviul următor, în care vă asigurăm că veți găsit răspunsuri interesante despre ce reprezintă acest „joc de noroc și sport” – pokerul.

− Bună, Mihai! Aș vrea să îmi spui mai întâi câteva lucruri despre tine, dar mai ales de când joci poker?

− Bună, Iulia și mersi pentru invitația de a avea acest interviu! Ok, am 38 de ani, sunt inginer de profesie, lucrez în domeniul rețelelor de telecomunicații mobile de peste 13 ani. Am călătorit foarte mult peste hotare ca și consultant/freelancer pe proiecte în domeniul meu de activitate profesională, construind sau dezvoltând părți din rețele de telefonie mobilă pentru mulți operatori mari din lume. Sunt născut în Sfântu Gheorghe, iar momentan locuiesc în București, unde am și job-ul de altfel. Poker cred că joc de aproximativ 10-11 ani, dar la nivel mai avansat de aproximativ 8 ani.

− Te consideri un jucător profesionist? Sau acesta este doar un hobby?

− Nu mă consider jucător profesionist, dar cred că mă încadrez în categoria de jucător semi-profesionist. Jucătorii profesioniști sunt cei care își câștigă existența din poker, este practic job-ul lor. Pentru mine pokerul este ceva mai mult decât un simplu hobby, fiind și o sursă de venit suplimentară.

− Cu ce ocupă în viața de zi cu zi noul campion național la Poker?

− Păi în primul rând cu 8-9 ore de muncă la locul de muncă pe care îl am. Iar apoi, dacă nu sunt prea obosit, îmi place să mă văd cu prietenii pe care îi am, sau dacă nu se poate atunci aleg fie să gătesc ceva bun, fie să mă uit la un film. Mai merg la un înot sau îmi fac un drum cu bicicleta în zona Bucureștiului, dar asta din primăvară până la sfârșitul toamnei. Acum e mult prea frig pentru mersul cu bicicleta. În unele weekend-uri mai vin și pe acasă ca să îmi vizitez părinții și prietenii buni pe care îi am acolo.

„Titlul de campion național este un titlu extrem de greu de obținut”

− Este acesta primul tău titlul de campion național?

− Da și sper că vor mai urma.

− În momentul de față, ce reprezintă pentru tine această reușită?

− Titlul de campion național este un titlu extrem de greu de obținut, fiind mult râvnit de către cred că toți jucătorii de poker profesioniști și mulți semi-profesioniști de la noi din țară și chiar și de peste hotare - la fiecare ediție participă un număr în creștere de la an la an de jucători străini, cei mai mulți fiind din țări apropiate.

Faptul că am reușit să obțin acest titlu, pentru mine este cu adevărat un vis împlinit și un imbold nu doar sa continui pe acest drum, ci chiar să îi acord mai multă importanță și dedicație de acum încolo. Iar faptul ca am luat titlul chiar la această ediție din Brașov, fiind oarecum pe meleagurile mele natale, m-a făcut să mă simt și mai fericit și mândru de realizare. A rămas trofeul acasă!

„Am simțit de mai multe ori că va ieși bine, încă din prima zi de joc”

− Main Eventul Aniversar PokerFest Brașov a fost o competiție grea?

− Foarte grea. De fapt orice ediție PokerFest prezintă un field de jucători foarte competitivi, majoritatea dintre ei fiind și foarte experimentați. La această ediție au fost 287 de jucători, mulți dintre jucători fiind fie foști campioni naționali, de la edițiile anterioare, fie având alte titluri importante în palmares din afara țării. Dacă mai pui și jucătorii care nu sunt atât de experimentați, dar care au prins niște zile din alea norocoase...ce să mai...este foarte, foarte greu să lovești locul 1.

− A existat un moment anume în timpul Main Eventului în care să te gândești că acesta va fi turneul tău?

− Să știi că pe cât de ciudat ar putea poate suna, am simțit de mai multe ori că va ieși bine, încă din prima zi de joc. Nu știu de unde a venit acest sentiment de încredere...A fost un sentiment pe care nu l-am mai avut la alte turnee, turnee în care de altfel fie am fost eliminat devreme, fie am luat un loc și un premiu aferent mai puțin semnificativ. Dar am început să iau acest sentiment mai în serios în ultima zi, la masa finală, după ce au fost eliminați doi dintre jucători. Primii doi eliminați nu au fost eliminați de către mine, dar atunci, după aproximativ două ore de joc, am început să iau câteva mâini importante și să îmi măresc numărul de fise (stack-ul). După ce am eliminat și eu la rândul meu doi jucători, am început să mă gândesc că am șanse reale să câștig turneul. Mai eram 4 jucători rămași, iar eu i-am eliminat pe rând pe toți. Am avut un run excelent pe final și nu am făcut nici o greșeală.

− Ce au spus cunoscuții tăi din Sfântu Gheorghe când au aflat de reușita aceasta?

− Am primit multe felicitări din partea lor, fie telefonic, fie prin mesaje pe Facebook. Vă mulțumesc încă odată cu această ocazie! Pentru mine contează foarte mult încurajările și mă impresionează foarte plăcut felicitările în astfel de situații.

− La câte turnee naționale ai participat până acum?

− Cred că sunt în jur de 10 ediții la care am participat, plus/minus. Sincer să fiu nu am ținut evidența exactă.

„Pokerul este un joc foarte complex”

− Ce ar trebui să știe lumea despre poker, în general? Cât e noroc și cât e știință la poker?

− Ar fi multe de zis aici...

În primul rând eu consider pokerul un fel de hibrid între joc de noroc și sport. Iar când zic sport mă refer bineînțeles la categoria sporturilor care nu necesită efort fizic, ci efort mental. Pe cât de simplu ar părea el la prima vedere, pokerul și după părerea mea în special pokerul live, este un joc foarte complex. Asta datorită faptului că el combină atât elemente de hazard și „știință”, cât și elemente sau aspecte psihologice importante, ce nu pot fi sau nu ar trebui să fie ignorate de către niciun jucător care ia în serios jocul. Termenul de „știință” poate nu este termenul cel mai potrivit în poker și cred că este puțin incomplet. Da, este adevărat că jucătorul trebuie să aibă capacitatea de a efectua niște calcule probabilistice și să controleze o aritmetică de bază. Aceste calcule sunt necesare pentru a determina șansele de câștig la fiecare mână în care ești implicat(ă), rolul lor fiind să te ajute să identifici situațiile favorabile din punct de vedere al șansei de câștig pe moment și pentru a minimiza impactul potențial negativ al hazardului pe termen lung. Dar aceste calcule nu sunt  rocket science (din engl. știință a rachetelor) și în același timp nu îți vor garanta succesul. Jucătorul trebuie să mai posede și o intuiție bună, să cunoască puțină psihologie și să aibă cât mai multă experiență de joc. Toate acestea se traduc în termenul de „poker skills”, iar aceasta este „știința” completă în poker.

În al doilea rând, țin să menționez că oricine ar avea pasiunea pentru acest joc, are șanse reale să câștige, să exceleze și să ajungă foarte departe în poker, atâta timp cât ia în serios jocul, își perfecționează jocul mereu, are multă răbdare pe parcurs și nu își asumă riscuri mari din punct de vedere al bugetului pe care îl alocă acestui joc mai ales la început, dar si pe parcurs – trebuie multă disciplină aici, ceva ce se traduce în termenul de „bankroll management”.

„Este adevărat că există un mod de a juca poker care este periculos și poate deveni bolnăvicios”

− Mulți privesc acest joc cu scepticism și consideră că pokerul creează dependență și că face parte din categoria hobbyurilor negative, ca să zicem așa. Te-ai întâlnit cu astfel de reacții? Cum le-ai răspuns?

− Sincer să fiu nu m-am întâlnit cu multe persoane care să privească pokerul într-o astfel de lumină. Consider că o astfel de imagine este învechită în ziua de azi. Da, este adevărat că există un mod de a juca poker care este periculos și poate deveni bolnăvicios. Mă refer aici la jocurile necontrolate, underground să zic așa, unde te poți expune la situații dezastruoase precum cărți măsluite și jucători periculoși din punct de vedere social. Astfel de jocuri trebuie evitate total. Dar în ziua de azi sunt medii și circuite de poker foarte profesioniste și 100% sigure, precum circuitul național PokerFest din România și multe alte medii oferite de cluburi cunoscute de poker de la noi din țară sau organizații prestigioase de poker de peste hotare.

Ce alte abilități trebuie să ai ca să fii un bun jucător de poker?

− Pe lângă abilitățile pe care le-am expus până aici, trebuie să mărturisesc că acest joc necesită nervi de oțel. Sunt situații în joc care câteodată par incredibile, fiind foarte frustrante. Astfel, un bun jucător de poker trebuie, pe cât posibil, să nu se lase condus de emoții și să își mențină calmul și jocul solid în continuare. De multe ori norocul se întoarce.

În unele perioade, probabilitățile parcă se inversează și o astfel de perioadă poate ține mult timp (luni de zile chiar), iar astfel de perioade trebuie gestionate cu grijă și răbdare. Pauzele au un efect bun de multe ori în astfel de situații.

Pe lângă acestea, un bun jucător de poker trebuie să fie un asumator de risc, asemenea unui antreprenor, poate mai mult, și să dețină puțină nebunie. Dar riscul trebuie mereu să fie unul calculat.

− Este inteligența un atu al celor mai buni jucători?

− Absolut, fie că este ea de natură rațională (logico-matematică) sau emoțională (intuitivă și interpersonală), inteligența are un rol cheie în a-ți maximiza șansele la câștig. Astfel, cei mai buni jucători au una din cele două inteligențe bine dezvoltate, iar unii chiar pe ambele.

„Stilul meu cred că se încadrează în «tight aggressive»”

− Ce stil de joc ai? Studiezi matematica jocului și joci optim sau încerci să speculezi orice informație sau slăbiciune a oponentului la masa de joc?

− Stilul meu cred că se încadrează în „tight aggressive”. Tight se referă la faptul că de cele mai multe ori joc mâini puternice, aruncând mâinile slabe, iar aggresive se referă la faptul că ori de câte ori am o mână puternică, fac bet sau re-măresc miza și rare ori dau doar call. Rolul acestui stil este să pun presiune pe jucători, să izolez, să obțin valoare maximă când sunt plătit și să îmi protejez mâna pe cât posibil atunci când oponentul are un draw. Referitor la a doua întrebare, consider că ambele sunt esențiale și le aplic de multe ori după caz, în funcție de jucător – sunt jucători care nu afișează nicio slăbiciune, nu dau nicio informație la masa de joc, în consecință împotriva acestora încerc să aplic un joc mai safe/prudent, dar în timp încerc să îi derutez și să-i scot din zona lor de confort. Chiar dacă îmi fac calculele matematice, de multe ori merg și pe intuiție.

„De multe ori de la un vis frumos pornește totul”

− Bineînțeles că vrem să aflăm și dacă te-ai gândit ce o să faci și cu banii câștigați?

− Sincer să fiu, încă nu mi-am făcut un plan în acest sens. Știu doar că o parte din ei o să-i reinvestesc în alte turnee. Fiind în pragul sărbătorilor de iarnă, probabil o să îmi și cumpăr ceva pe plac.

− Ce urmează pentru tine în ceea ce privește pokerul? Când vom afla că ai câștigat și un titlu de campion internațional?

− Așa cum am mai spus, am în plan să-i acord pokerului mai multă importanță și dedicație de acum încolo. Am avut o perioadă în care nu prea am mai jucat, ce-i drept și datorită job-ului meu. Titlul de campion internațional? E cale destul de lungă până acolo și și mai lungă până la cel mondial, în cadrul turneului WSOP. Dar este un vis frumos, iar de multe ori de la un vis frumos pornește totul și uite așa visul se transformă dintr-o dată in realitate. Cine știe...

Sursă foto: Facebook/PokerFest

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.