PNL și PDL Covasna au strâns peste 4.000 de semnături pentru Iohannis
Președintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, a declarat că au depășit targetul de semnături de susținere a candidaturii lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale, iar campania electorală va fi una atipică, în care oameni de rând vor spune de ce îl vor vota pe candidatul ACL.
„Împreună cu PDL am strâns 4.000 de semnături la nivel de județ Covasna, la Sfântu Gheorghe am strâns peste 1.000. Mă bucură faptul că oamenii au venit din proprie inițiativă atât pentru a se oferi să strângă semnături, cât și pentru a semna. Au venit români și maghiari deopotrivă, iar în curând vom prezenta echipa de campanie. Campania electorală la Sfântu Gheorghe va fi una specială, în care pe toate căile vor vorbi oameni obișnuiți care vor spune de ce aleg ei să îl voteze pe Klaus Iohannis” – a declarat Mădălin Guruianu, adăugând că se așteaptă la o vizită a lui Iohannis în județ pentru ca acesta să se întâlnească cu susținătorii de aici.