Plângere la CEDO după închiderea Spitalului din Vâlcele
Asociaţia Distroficilor Muscular din România (ADMR) şi Sindicatul Sanitas Covasna vor să cheme în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg pentru închiderea Spitalului de patologie neuromusculară din localitatea Vâlcele şi mutarea lui la Întorsura Buzăului.
Preşedinta asociaţiei, Maria Teodorescu, a declarat luni că procesul intentat Guvernului a fost pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin urmare îşi vor căuta dreptatea la CEDO.
„ADMR depune plângere în numele pacienţilor care au suferit în urma închiderii spitalului, iar Sanitas în numele angajaţilor pe care îi reprezintă. Aşteptăm să vedem dacă ni se acceptă cererea prin care chemăm în judecată statul român”, a declarat Maria Teodorescu.
Ea a menţionat că după închiderea spitalului din Vâlcele, în vara anului 2011, ADMR a făcut numeroase demersuri pe lângă autorităţile statului pentru reluarea activităţii, invocând printre altele clima nefavorabilă de la Întorsura Buzăului.
„Considerăm că nu s-au luat în considerare argumentele noastre juste. Chiar şi comisia ministerială a admis că clima de la Întorsura Buzăului nu este adecvată bolnavilor cu distrofii musculare şi a recomandat revenirea spitalului la Vâlcele în regim de urgenţă. Pentru bolnavii cu distrofii o simplă răceală poate fi fatală. (...) Au fost promisiuni şi din partea fostului ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, dar nu s-a ţinut de cuvânt”, a mai spus Maria Teodorescu.
Potrivit acesteia, din cauza temperaturilor scăzute din zona depresiunii Buzaielor, mulţi dintre bolnavii cu distrofii renunţă să se mai interneze pentru tratament în spitalul de la Întorsura Buzăului.
Centrul de patologie neuromusculară „Dr. Horia Radu” din Vâlcele, care avea o tradiţie de peste 40 de ani şi era singurul de acest fel din ţară, a fost închis în vara anului 2011 în urma reorganizării sistemului sanitar. Pacienţii au fost mutaţi la Întorsura Buzăului unde exista un spital nou în care s-au investit aproape 3 milioane de euro, dar care nu funcţionase niciodată pentru că nu avea dotarea necesară şi nici medici.
Deşi condiţiile de cazare de la Întorsura Buzăului sunt superioare, conducerea ADMR a cerut redeschiderea fostului spital, invocând nu doar clima, ci şi lipsa unor facilităţi, a izvoarelor de apă minerală, a spaţiilor de petrece a timpului liber în natură şi existenţa la Vâlcele a unui centru pentru persoanele cu dizabilităţi, construit cu sprijin din străinătate, unde se pot derula diverse programe pentru pacienţi.
Clădirea spitalului din Vâlcele s-a degradat în perioada în care nu a mai fost folosită, iar potrivit estimărilor ar fi necesare aproximativ două milioane de euro pentru redeschiderea lui.
În România există circa 35.000 de bolnavi diagnosticaţi cu distrofii musculare, o boală patologică degenerativă care nu are leac, dar care poate fi ameliorată prin tratament adecvat.