Într-o lume în care identitatea celuilalt și specificul culturii din care provine acesta reprezintă deseori o sursă de prejudecăți și idei preconcepute, care stau la baza unor conflicte interetnice, mai mult sau mai puțin vizibile, un proiect care să arate cu degetul înspre ridicolul manifestărilor șovine și înspre sărăcia minților care își judecă semenii pe criteriul etnic este ca o rază de soare ce străbate norii cenușii ai unei zile întunecate.

„Picnic pe un covor japonez”, numit și „Cercul prietenilor nevăzuți”, este un spectacol care poate fi perceput ca o asemenea rază de soare sau, și mai bine, ca raza unui reflector care luminează pe rând hibele comportamentale ale indivizilor în raport cu „celălalt”. Într-o manieră inedită și originală, spectacolul pune pe tapet situația și percepția românilor față de maghiari și a maghiarilor față de români – și unii, și alții fiind pe rând victima și agresorul celuilalt.

În centrul poveștii este plasată o tânără care, la împlinirea vârstei de 18 ani, își invită la petrecere atât prietenii români, cât și pe cei maghiari. Conștientă de poziția ingrată de a se afla între două tabere adverse, fata face tot ce-i stă în putere să le explice prietenilor ei că se pot distra împreună fără să țină cont de originea fiecăruia. Și, pentru ca totul să fie mai ușor, ea le propune invitaților să facă un exercițiu de imaginație și să pretindă că, într-o zi specială ca aceea a majoratului ei, toți sunt japonezi.

Pe măsură ce spectacolul se dezvoltă, într-o balanță perfect echilibrată, personajele ajung să își expună pe rând suferințele cauzate de „celălalt”. Astfel, asistăm la relatarea unei tinere maghiare care, în încercarea de a vorbi românește, a fost jignită de un român prin cuvinte dure pe motiv că nu știe bine limba, ceea ce a făcut-o să urască această limbă și să refuze să o mai vorbească. De cealaltă parte, vedem o tânără româncă marcată de episodul în care, din greșeală, a lovit pe stradă o doamnă de etnie maghiară care i-a spus că își dorește să îi vadă pe toți românii pierind.

În scenariul spectacolului se regăsesc multe dintre etichetele pe care oamenii din cele două tabere și le-au pus reciproc de-a lungul timpului, așa încât spectatorii asistă la un meci al bozgorilor cu mămăligarii, care pare a nu avea niciodată un sfârșit. Memorabilă în spectacol este secvența în care unul dintre personaje relatează cum, la grădiniță, la vârsta de 3 ani, a aflat că unii copii se numesc români, însă, în ciuda acestui fapt, ei au găsit o cale să se joace fericiți împreună. Mai târziu, prejudecățile celorlalți li s-au întipărit în minte și au devenit un obstacol în calea comunicării.

La fel de ușor de reținut este și monologul unuia dintre românii din spectacol care scoate la iveală prostia nemăsurată și incurabilă a celor care cred că le știu pe toate și răspund cu eternul „Las’ că știu eu!”. Personajul Bogdan povestește cu tristețe, și chiar cu o urmă de resemnare, cum ori de câte ori vine în contact cu români din alte orașe ale țării, unde nu locuiesc unguri, aceștia îl întreabă negreșit cum se înțelege cu ei. Când, după o experiență de ani de conviețuire, el le spune interlocutorilor că trăiește în bune relații cu maghiarii, este mereu izbit în obraz cu celebra replică „Las’ că știu eu!”, care nu reprezintă doar dovada unei neputințe de înțelegere și acceptare a realității, ci și dovada unei crâncene dorințe de a nu renunța la prejudecăți și de a nu încerca să te apropii de „prietenul neștiut”.

Spectacolul, regizat de Fazakas Misi, este realizat de Teatrul Independent „Osonó” în colaborare cu Asociația de Tineret „Ecou” și s-a jucat în mai multe reprezentații în cadrul Festivalului de Teatru pentru Amatori. El va ajunge în vara aceasta și la Budapesta, unde Fazakas Misi dorește să îl ducă și din curiozitatea de a afla care sunt reacțiile pe care le trezește în rândul publicului maghiar. „Aici, copiii au înțeles foarte clar mesajul, pentru că trăiesc într-un mediu unde conviețuiesc unii cu alții. Sunt curios să știu în ce fel va fi perceput în Ungaria, dar sper că și acolo se va înțelege foarte clar mesajul pe care îl transmitem”, a spus regizorul.

Spectacolul care se joacă în limbile română și în maghiară, având și subtitrarea aferentă pentru ambele limbi, este programat vineri, de la ora 19:00, în foaierul Teatrului. Intrarea este liberă. Toți cei interesați să descopere problema româno-maghiară dintr-o perspectivă echidistantă și echilibrată sunt spectatori bineveniți.

La sfârșitul reprezentației, toți cei prezenți vor sta de vorbă pe tema subiectului propus de piesă și vor analiza din perspectivă personală atitudinea personajelor, putând să își împărtășească propriile experiențe de viață și să își expună punctul de vedere cu privire la cele relatate în spectacol.