Peste o sută de metri de cablu telefonic, dispărut în zona Chichiș - Băcel
Furturile de cabluri de telefon prin tăierea acestora par să devină o ”specialitate” în județul Covasna. La finele săptămânii trecute, polițiștii din Sfântu Gheorghe au fost sesizați în legătură cu dispariția a 110 metri de cablu telefonic. Cablul a dispărut dintre 3 stâlpi de susţinere situaţi paralel cu poteca ce face legătura între Halta C.F.R. Chichiş şi satul Băcel.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Covasna, Andrea Buzsi, cercetările polițiștilor au dus la ridicarea unor amprente din interiorul unui autoturism înmatriculat în Spania, abandonat probabil de către autorii furtului.
În urma analizelor efectuate în banca de date a unui sistem special, s-a stabilit că trei amprente sunt ale lui B. Constantin, un tânăr în vârstă de 26 de ani care are domiciliul în comuna Teliu, județul Brașov. Poliţiştii covăsneni continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi tentativă de furt calificat.
Perioada de criză a înmulțit cazurile de furturi a cablurilor de telefonie, autorii acestora devenind cei mai mari dușmani ai operatorilor de telecomunicații, deoarece tăierile acestor cabluri pun la pământ rețelele de telefonie fixă, afectând zeci sau sute de abonați. Cazurile de furturi de cablu de telefon s-au înmulțit îngrijorător în ultimul an în județul nostru, hoții, deși prinși în cele din urmă, provocând pagube de mii de euro.