Peste 50 de victime în incendiile din județ, în ultimii 8 ani
Printre răniți se numără și 6 copii; multe tragedii puteau fi evitate, dacă se verificau instalațiile electrice și coșurile de fum
Incendiile izbucnite în județul Covasna în ultimii 8 ani au provocat 14 decese. Alte 37 de persoane au fost rănite. Numai în perioada octombrie 2019 – martie 2020, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 178 de incendii, 78 izbucnite la locuințe și gospodării cetățenești. O statistică mai recentă arată și că în doar patru zile, 28 noiembrie – 1 decembrie, salvatorii covăsnenii au stins cinci incendii. Important de știut este că multe dintre acestea pot fi prevenite.
O campanie a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) din octombrie informa că în ultimii opt ani, la nivel național, 370 de copii au fost victime ale incendiilor de locuințe, iar 102 dintre aceștia și-au pierdut viața.
„Cei mici rămân categoria vulnerabilă, atunci când vorbim despre incendii produse la locuințe sau gospodării! În cele mai multe situații, ei nu pot aprecia pericolele din jur și le lipsește puterea de a se salva din calea focului!”, informează campania autorităților.
Situația la nivelul județului Covasna
Datele din aceeași perioadă de la nivelul județului Covasna arată și ele că incendiile au produs aici 14 decese, printre care s-a aflat și un copil.
„În urma incendiilor produse la nivelul județului Covasna, în perioada 01.01.2012 – 01.11.2020 au decedat 14 persoane, iar 37 persoane au fost rănite. Din cei 14 decedați, unul a fost un copil cu vârsta cuprinsă între 0-14 ani. Evenimentul a avut loc în mediu rural.
Din cele 37 persoane rănite, 6 au vârsta cuprinsă între 0-14 ani. Evenimentele în urma cărora a rezultat rănirea copiilor cu vârsta între 0-14 ani au avut loc atât în mediul urban, cât și în mediul rural (3 în mediul urban și 2 în mediul rural).
În luna martie 2015 s-a înregistrat cel mai mare număr al răniților în urma incendiilor, respectiv 5”, ne arată datele ISU Covasna, furnizate în urma unei solicitări a ziarului Observatorul de Covasna.
Cauzele frecvente
Atât la nivel național, cât și județean printre principalele cauze care duc la producerea incendiilor se numără exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice sau a mijloacelor de încălzire.
„Împrejurările predominante ale producerii incendiilor sunt instalațiile electrice defecte și coș, burlan de fum defect sau necurățat.
Odată cu începerea sezonului rece apare o tendință de creștere a incendiilor la gospodăriile populației. Din nefericire, majoritatea acestor incendii se soldează cu pagube materiale importante și uneori, cu tragedii.
În perioada octombrie 2019 – martie 2020, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al județului Covasna a intervenit pentru stingerea unui număr de 176 de incendii, dintre acestea, 78 izbucnite la locuințe și gospodării cetățenești”, informează ISU.
Soluții pentru evitarea tragediilor
Recomandările Inspectoratului pentru Situaţii de Urgență „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna, având în vedere că a venit sezonul rece sunt următoarele:
- Asigurați, cel puțin o dată pe an, obligatoriu înaintea începerii sezonului rece, controlul instalațiilor și al sistemelor de încălzire, în vederea înlăturării defecțiunilor și asigurării funcționării la parametri normali;
- Verificarea, repararea, izolarea termică și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
- Se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate;
- Nu utilizați aparate electrice cu defecțiuni sau improvizații.
- Coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale acoperişului (grinzi, astereală şi alte asemenea).
- Lucrările de întreţinere, revizii şi reparaţii la instalaţiile şi aparatele electrice se execută numai de către personal calificat şi autorizat;
- Siguranţele electrice arse se înlocuiesc numai cu altele calibrate, cu aceleaşi caracteristici tehnice;
- Aparatele electrice sub tensiune trebuie supravegheate permanent şi nu se lasă la îndemâna copiilor.
La nivel național, cele mai multe victime în rândul copiilor (decedați, răniți) înregistrate în urma incendiilor au fost identificate în București-Ilfov și în județele Bacău, Hunedoara, Maramureș, Iași și Mureș.
Sursa foto: ISU Covasna.