Peste 24 de ore fără apă la robinete
Mai multe zone din Sfântu-Gheorghe, printre care şi Spitalul Judeţean, au rămas fără apă potabilă mai bine de o zi întreagă din cauza spargerii conductei principale
Lucrările de refacere a albiei pârâului Debren au lăsat fără apă o parte a municipiului Sfântu Gheorghe. Problemele au început în urmă cu câtva timp și au culminat cu ruperea țevii de alimentare a cartierului Simeria și a unei părți a centrului orașului, astfel că locuitorii acestor zone nu au mai avut apă începând din seara zilei de luni.
Ceea ce a început ca o simplă defecțiune ce avea să fie remediată în câteva ore s-a agravat însă pe parcursul nopții de luni spre marţi, apa continuând să lipsească de la robinetele oamenilor pe parcursul întregii zile de ieri.
Țeava s-a rupt odată cu deplasarea solului dinspre malul Debrenului în zona cartierului Orko, iar potrivit directorului de dezvoltare al GospCom, Kato Bela, oamenii au lucrat încontinuu la sudarea țevii și apoi înlocuirea acesteia.
„Lucrându-se la fundația zidului de protecție ce va fi rea lizat din beton, pământul a început să o ia la vale, de vină fiind probabil și faptul că solul nu e stabil în urma scurgerilor de apă ce au avut loc astă-vară odată cu inundațiile. Și în săptămânile trecute am avut probleme cu ruperile de conducte, s-au rupt de șase ori, le-am refăcut, dar acum s-a rupt conducta principală”, a explicat Kato Bela.
Pe lângă consumatorii casnici, au fost afectate și o serie de instituții, școli și Spitalul Județean de Urgențe, aici GospCom trimițând în cursul ziei de ieri mai multe cisterne cu apă pentru a nu fi afectați pacienții sau eventualele procedee medicale. Deși lucrătorii de la GospCom au lucrat încontinuu, anunțând reluarea alimentării cu apă pentru după-masa zilei de ieri, aceasta nu a fost posibilă ca urmare a faptului că după ce a fost reparată, conducta s-a spart din nou.
”Vom lucra în această noapte (azi-noapte, n.r.) ca să putem da drumul la apă. Au fost implicate și autoritățile locale, acționăm cu toate forțele, însă dacă nu reușim să rezolvăm problema vom asigura cumva apă cu cisternele în dimineața de miercuri. Varianta cisternelor este ultima soluție, sperăm să nu ajungem la ea, dar rămâne o variantă dacă altfel nu putem rezolva”, a declarat Kato Bela ieri seară, înainte de închiderea ediției.
Fără apă, dar cu datorii
Porivit lui Kato Bela, asociațiile de proprietari din Sfântu Gheorghe au adunat în ultimele două luni datorii de peste 900.000 de lei la apă, acestora adăugându-li-se aproa pe 500 de mii de lei, sume aflate pe facturile emise recent.
Cel mai mare datornic către GospCom este Asociația de Proprietari Ciucului 24, cu datorii de 58.000 de lei plus 11.000 de lei pe ultimele facturi.
Kato Bela a mai arătat că în Sfântu Gheorghe există în jur de 30 de asociații de proprietari care au probleme în mod constant în a se achita de datorii, acumulând periodic restanțe de sute de mii de lei.