ACTUALITATE 3 iulie 2012

Pescuitul în Covasna – în ce ape trage peștele?

de Covasna Media | 1586 vizualizări

Perioada de prohibiţie s-a încheiat, iar pescarii au luat cu asalt râurile şi bălţile din judeţ. Află cât costă o zi de pescuit pe apele din judeţ.

Suntem în plin sezon de pescuit, însă care sunt acele locuri din judeţ unde iubitorii de pescuit sportiv sau de agrement pot petrece câte o zi liniștită, și mai ales cât costă să mergi la pescuit zilele acestea? Perioada de prohibiție s-a încheiat, iar pescarii abia așteaptă să meargă pe baltă.

1.700 de pescari cu acte în regulă

Sunt câteva locuri de pescuit unde este de ajuns ca pescarii să aibă permis de pescuit. Acest act se eliberează de către Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură pentru fiecare an calendaristic, iar în 2012 costul lui este de 30 de lei. Ca o schimbare față de anii trecuți, în 2012 aceste autorizații sunt de tip card. Pescarii care au obținut permisul în 2012, dar înaintea introducerii cardurilor, sunt în regulă din punct de vedere legal, permisele vechi fiind valabile până la eliberarea celor noi. În județul Covasna 1.700 de persoane au solicitat permis de pescuit, după cum reiese din datele furnizate de către președintele Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Covasna, László Béla. Cei care au astfel de permis pot pescui pe râurile Olt şi Negru, dar şi pe pâraie. De asemenea, cu acest permis pescarii pot merge și la lacul de la Surcea, în afară de porțiunea nisipoasă a lacului care nu demult a fost repopulată. Cei care doresc să pescuiască aici trebuie să achite suma de 40 de lei pe zi, iar în schimbul acestor bani pot duce acasă 5 kilograme de pește. Se percepe taxă și la lacul de la Reci – un bilet achitat dimineaţa costă 30 de lei, iar în cazul în care pescarii vin doar după masa vor trebui să plătească 20 de lei.

43 de abonamente la Moacșa

La Moacșa (Pădureni) pescarii merg în special dimineața și seara. În timpul zilei sunt mulți oameni care se scaldă în lac și astfel pescuitul este serios perturbat. Unul dintre membrii fondatori ai Asociației „Natura Sălbatică”, cea care administrează lacul de la Pădureni, Șelariu Gyula, ne-a declarat că din cauza vremii calde sunt foarte mulți iubitori de scăldat până la sfârșitul lunii august. „Nimănui nu îi convine să se instaleze la pescuit, iar după o oră să apară un grup care se scaldă lângă el. Cu toate acestea, sunt câțiva pescari care vin și în această perioadă. Biletul pe o zi costă 40 de lei și este valabil 24 de ore. Avem de asemenea și abonamente valabile pentru un an, prețul acestora fiind de 600 de lei. La ora actuală avem peste 40 de abonați” – ne-a declarat Șelariu Gyula. Este de menționat faptul că beneficiarii de abonamente au “verde” la pescuit și în perioada de prohibiție.

Paza asigurată de un singur om

Asociația „Natura Sălbatică” are şi un angajat care dispune de o barcă cu motor, și care patrulează pe lac pentru a-i depista pe cei care pescuiesc fără bilet. Șelariu Gyula spune că se întâmplă să fie pescari care nu cumpără bilet, iar când văd că se apropie barca își fac bagajele și pleacă. O altă situație des întâlnită este aceea că pescarii se plâng că taxa este mult prea mare și aleg să plece. În lacul de la Pădureni trăiesc specii ca știuca, crapul, bibanul sau carasul.

Pescuit în zona Covasna

În zona staţiunii Covasna ecistă o baltă privată unde pescarii pot aștepta să prindă peștele cel mare contra sumei de 50 de lei pe zi. De asemenea, și la Zăbala există o astfel de baltă care poate fi folosită de către pescari din iunie până în decembrie, aici biletul costă 30 de lei pe zi. Se poate pescui și în pâraiele din zonă, unde se mai găsește păstrăv.

Criza “taie” și din pescuit

Proprietarul unui magazin de articole pentru pescuit din Sfântu-Gheorghe, Sinta Tihamer, spune că în ultima perioadă și mai ales în acest an vânzările au mers destul de slab, urmare a faptului că până și pescarii pasionați au cam renunțat să mai cumpere foarte multe pentru acest sport.

”Din magazinul de pescuit se cumpără mărunțișuri, se simte că oamenii își cam termină rezervele de bani și sunt tot mai chibzuiți. De asta, atunci când plănuiesc să meargă la pescuit nu mai cumpără multe lucruri ci doar strictul necesar; de exemplu, când vine vorba de momeală se merge doar pe viermuși, nu se mai cheltuie bani pe mai multe feluri de momeli”, a explicat Sinta Tihamer.

În ceea ce privește locurile de pescuit, bălți de pește ar fi dar majoritatea sunt cu plată, deci intervine și în acest caz problema banilor.

“La noi în județ, oamenii se duc peste tot și nicăieri la pescuit, dar cine e pescar e pescar oricând și caută soluții, chiar dacă nu-și permite bălțile cu plată. Problema veșnică e cea că nu sunt bani. Sunt câteva bălți cu plată – Belin, Pădureni, Reci, Valea Crișului sau bălți mai mici, cum e la Bixad, unde merg covăsneni, dar mai mult harghiteni. Pescarii noștri se mai duc pe Olt și Râul Negru, dar și acolo încep să fie probleme cu cormoranii – sunt păsări protejate în România dar fac pagube uriașe. Din păcate, mai e și perioada de prohibiție care începe undeva în aprilie și durează 60 de zile, însă nu e prea potrivit să se aplice la fel peste tot în țară, deoarece la noi densitatea de pește nu e ca în sud, la noi din noiembrie și până în martie nu prea se poate pescui din cauza temperaturilor, în vreme ce alte județe au zece luni libere la pescuit. În plus, de la seceta de anul trecut, numărul peștilor a scăzut pe ape curgătoare, aceștia retrăgându-se mai spre sud, deci nici pe apele curgătoare nu se mai prinde precum în trecut”, a mai spus Sinta Tihamer.

Potrivit acestuia, printre cele mai căutate bălți de pescuit se numără cele de la Chilieni și Ilieni – acestea sunt proprietăți private de unde se scoate nisipul, iar proprietarii permit accesul pescarilor fără a pretinde vreo plată.

Se simte util prin pescuit

La 60 de ani, Ludovic Mogda merge la pescuit aproape săptămânal; spune că, pensionar fiind, se simte mai util și-și umple vremea cu această pasiune. A frecventat în trecut bălțile cu plată, dar de când a descoperit câteva bălți gratuite, spre Ilieni, a renunțat să mai adune bani pentru intrarea la pescuit, investind sumele respective în undițe și accesorii noi.

”Mă duc vinerea de dimineață sau sâmbăta – este plăcut și relaxant, plus că mai prind și pește pentru prânz, ceea ce nu-i deloc de neglijat. Dacă fac un calcul, nu ies neapărat în câștig – mă costă drumul, mâncarea, apa... dar îmi place peștele proaspăt, nici nu se compară cu cel congelat”, spune bărbatul, care și-a descoperit pasiunea pentru pescuit cu doar câțiva ani în urmă.

(monicavajna.wordpress.com)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, 4 iulie 2012
Mi se pare o aberatie si o mare nesimtire ca la noi in judet sa ai permis de pescuit si sa trebuiasca sa si platesti apoi 40 lei taxa de balta pe zi,Reci sau Padureni.In alte judete nu am auzit asa citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.