Pencil Nex pune Simpatie pe Hârtie [FOTO]
Un grup de tineri din Sfântu Gheorghe a lansat un fenomen al artei, pe internet
Cinci tineri din Sfântu Gheorghe au lansat de curând proiectul independent Pencil Nex. Prin acesta, cei cinci își doresc să revoluționeze oarecum sistemul artei, înțeles tradițional. Astfel, tinerii, care au plecat din Sfântu Gheorghe la București – pentru a lucra ori pentru studii, își găsesc motivații și bucurii în arta pură pe care o creează oridecâteori au ocazia. Pencil Nex a fost lansat pe internet – mai exact pe rețeaua de socializare Facebook la începutul acestei luni, iar pagina a adunat deja sute se adepți, în general alți tineri entuziaști, dornici și convinși că lucrurile mai pot fi făcute cu prospețime, dăruire și drag pentru frumos. Protagoniștii Pencil Nex sunt Cristina Borbely și Vlad Teodorescu Bîrlă – co manageri ai proiectului, iar echipa artiștilor o reprezintă Diana Nine, Alexandru Vrânceanu și Jean-Constantin Ciuntu (zis Doru).
Proiect-pepinieră pentru tinerele talente
Despre Pencil Nex ne-a vorbit co-managerul proiectului, Vlad Teodorescu Bîrlă, dezvăluindu-ne că proiectul s-a născut chiar la Sfântu Gheorghe, în cafeneaua Tein. Tinerii artiști, cu talente descoperite încă din copilărie, realizau până atunci desene între cunoscuți, însă nu aveau o vizibilitate atât de mare, tocmai pentru că nu exista o promovare expresă în acest sens.
„Pencil Nex este un concept relativ nou pentru piața online din România și este cu atât mai special cu cât ideea a plecat din Covasna, de unde am reușit să adunăm o mână de tineri artiști talentați și să încercăm să facem lucruri faine. Pentru a sublinia factorul local omniprezent în echipa noastră, ideea ne-a venit chiar în cafeneaua Tein, un loc recunoscut pentru influențele sale artistice. Atunci am realizat cumva că putem fi și noi parte a celor care reușesc să facă ceva productiv, ceva de calitate, ceva ce poate fixa și mai bine Sfântu Gheorghe și județul Covasna pe harta culturii și a artei din România”, spune Vlad Teodorescu Bîrlă.
Prin Pencil Nex se dorește crearea unei adevărate comunități în care să își găsească locul atât artiștii – fie ei desenatori, pictori, actori, sculptori ori fotografi, fie iubitorii de artă. Iar un mediu deschis și prezența pe internet nu pot decât să ofere o altă perspectivă în relația dintre cele două entități – o perspectivă mai caldă, mai apropiată, în care artistul nu rămâne intangibil și inabordabil. În același timp, proiectul mizează mult pe dialogul și colaborarea dintre artiști, schimbul de idei și de impresii, care nu pot fi decât productive în final.
Lucrările Pencil Nex devin cadouri de neuitat
Și pentru că Pencil Nex nu se limitează doar la idei, arta celor implicați în proiect este disponibilă oricui și-o dorește. În vreme ce Diana și Alex creează tot felul de desene și portrete, Doru s-a „specializat” pe logo-uri și „cartoonizări” – transpunerea unei persoane reale în personaj de desene animate.
„Sperăm ca Pencil Nex să vină totodată în ajutor celor care sunt în cautare de cadouri pentru prieteni, pentru nunți, pentru botezuri sau mai nou "chefuri de divorț". Și asta pentru că știm cu toții, nu poți da greș cu un portret sau cu un desen "cartoonizat" bine făcut. Pencil Nex este modul nostru de a promova arta, nu cearta și de aceea spunem mereu ca punem Simpatie pe Hârtie!”, a explicat Vlad Teodorescu Bîrlă.
Tineri, idealiști și cu credință în munca de calitate
Pentru că este la început de drum, Pencil Nex are și planuri de viitor. Astfel, deschis fiind tuturor artiștilor, proiectul și-a propus să reprezinte o autoritate în domeniul artei – să ofere vizibilitate artiștilor aflați la început de drum, asigurându-le prin strategiile sale de marketing drumul către consacrare. Practic, se dorește atingerea nivelului în care publicul să poată vizualiza produsele sau producțiile de calitate ale artiștilor și să le poată „lua acasă”.
„Împreună cu co-managerul Cristina Borbely, ne dorim să reprezentăm noul val de artişti care lucrează independent, direct cu pasionații de artă. Nu ne supunem instituțiilor consacrate în acest sens, pentru că suntem încă la început și probabil că ar trebui să facem compromisuri pentru a ajunge acolo și nu suntem dispuși la asta. Noi am început acest lucru din pasiune și ne dorim să continuăm pe aceeași direcție”, a mai spus Vlad Teodorescu Bîrlă.
Tinerii au în planuri concursuri pentru artiști precum și o expoziție a lucrărilor, însă deocamdată o amână deoarece vor să-și lărgească portofoliile de lucrări. Și, în spirit romantic, și-ar dori ca această primă expoziție să fie organizată tocmai la Tein, în Sfântu Gheorghe, locul unde a fost conceput Pencil Nex.
Artiștii de la Pencil Nex lucrează pe comenzi – în principal cereri de portrete ori „cartoonizare”, care sunt realizate pe baza fotografiilor alese de clienți, ori chiar live.
Lucările celor de la Pencil Nex sunt căutate de oameni diverși, de toate vârstele – oameni care doresc să facă daruri speciale celor dragi, oferind astfel ceva inedit și care rezistă în timp. Comenzile sunt plătite în funcție de diversitatea și complexitatea comenzilor, însă prețurile sunt accesibile, în vreme ce pasiunea pentru munca lor îi determină pe artiști să lucreze cu dăruire și o mare implicare. Iar cei care au devenit curioși îi pot găsi pe cei de la Pencil Nex pe pagina de Facebook la adresa facebook.com/PencilNex, comenzile putând fi lansate inclusiv pe Twitter la @PencilNex ori la adresa pencil.nex@gmail.com.
Ei sunt artiștii Pencil Nex
Diana-Adina Nine are 22 ani și a învățat singură să deseneze, de mică, devenind tot mai bună în timp.
„Îmi plac lucrurile noi, vechi, ciudate, unice, ce trezesc diverse sentimente. Îmi place să creez, să văd cum se naște și crește o idee pe hârtie. Pasiunile mele se leagă și de facultatea pe care o urmez – Arhitectură Peisagistică, acesta fiind un domeniu care necesită exprimarea vizuală, grafică. Îmi doresc să evoluez tot timpul, în tehnică și în creativitate, iar în cadrul Pencil Nex am șansa să lucrez alături de alți artiști talentați, reușind fiecare dintre noi să „furăm” câte ceva de la celălalt.”
Alexandru Vrânceanu are 19 ani și este un tânăr artist specializat pe portrete. Tânărul se pregătește pentru Medicină, însă desenul l-a pasionat dintotdeauna.
„M-am apucat serios de desen în clasa a II-a, când împreună cu un coleg am început să „mâzgălim” personaje din desenele care erau populare pe atunci: Pokemon, Yu-gi-oh. Ne petreceam multe ore desenând iar la final învăţătoarea le punea la expoziție. Cred că atunci am primit primele aprecieri și recunosc că mi-a plăcut sentimentul. M-am ambiționat și am continuat. Talentul, fără doar și poate, l-am moștenit de la mama mea și mereu mi-am dorit să ajung să desenez mai bine decât ea – unii spun că am și reușit. Făcând desene și implicându-mă în Pencil Nex, îmi doresc să-i inspir și pe alții să se exprime artistic, așa cum eu am fost inspirat de desenele mamei mele. Cred în proiectul Pencil Nex, care începe să devină tot mai mare”.
Jean-Constantin Ciuntu are 25 ani și se ocupă de „cartoonizări”, desene animate și logo-uri. Ca și ceilalți artiști, a început să deseneze de mic și deși a absolvit Sociologia, a căutat să se dezvolte în artă, înscriindu-se la cursuri de desen.
„Pe parcurs, printre zeci şi sute de foi desenate în timpul liber, mi-am descoperit pasiunea pentru graphic design și am devenit propriul meu profesor. Rezultatele nu au întârziat să apară și m-am angajat în domeniu. Pot spune că pasiunea și entuziasmul mă ambiționează să cresc și să mă dezvolt în această „artă modernă” și caut mereu să îmi îmbogățesc portofoliul cu diverse lucrări”.