ACTUALITATE 25 aprilie 2012

Pe ce se duc banii primiţi de la București?

de Székely Emőke | 338 vizualizări

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a primit 6,7 milioane de lei de la Guvern şi diferite ministere.

Finanțarea unor lucrări de modernizare, plata utilităților la școli, achiziționarea unui pian și a unei mașini pentru ridicarea mașinilor parcate ilegal – iată doar câteva dintre destinațiile celor 6,7 milioane de lei pe care Consiliul Local Sfântu Gheorghe i-a primit de la București.

În cuvântul său, primarul Antal Arpad a spus că Sfântu Gheorghe se află pe locul șapte pe țară în topul localităților care au primit cei mai mulți bani, 3,6 milioane de lei din suma întreagă fiind acordați din rezerva Guvernului. Rectificarea bugetară a fost aprobată în unanimitate de către consilieri.

Ministerul Dezvoltării a acordat orașului 400 de mii de lei pentru reabilitarea singurului bloc din Sfântu Gheorghe care este în pericol major în cazul unui cutremur (bl. 25 de pe str. Dealului). S-au mai alocat 650 de mii de lei pentru reabilitarea blocului social din strada Lunca Oltului, iar 240 de mii de lei sunt bani puși deoparte pentru organizarea alegerilor locale. Suma datorată de şcoli la întreținere este de 450 de mii de lei, iar aceste datorii vor fi achitate, în timp ce în trei instituții de învăţământ – Liceul Teoretic „Székely Mikó”, Grupul Școlar „Puskás Tivadar” și Liceul „Gámán János” – vor fi montate camere de supraveghere. Alte camere de supraveghere vor fi montate la Șugaș Băi, acestea având o valoare de 20 de mii de lei. Se vor face și două achiziții mai puțin obișnuite: se va cumpăra un pian performant, în valoare de 150 de mii de lei, și o autospecială pentru ridicarea mașinilor parcate ilegal, pentru aceasta din urmă orașul va cheltui 100 de mii de lei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.