ACTUALITATE 5 decembrie 2012

Parcul de lângă cimitir este aproape terminat

de Székely Emőke | 825 vizualizări

Investiția se ridică la peste 2 milioane de lei.

Lucrările sunt pe ultima sută de metri în cazul noului parc din Sfântu Gheorghe, situat lângă cimitirul catolic din oraș. În cursul zilei de ieri muncitorii lucrau la amplasarea locului de joacă pentru copii, aleea este deja terminată, mobilierul stradal, coșurile de gunoi și lămpile sunt deja amenajate.

Noul parc începe din spatele Bibliotecii Județene „Bod Peter” și se termină pe strada Porumbeilor, fiind brăzdat de multe alei. Pe partea de sus a parcului au fost amplasate două pavilioane, iar vegetația sărăcăcioasă se va schimba odată cu venirea primăverii. În orice caz, imaginea de ansamblu a locului s-a schimbat radical, locul mormanelor de gunoi a fost luat de bănci, locuri de joacă și alei pietruite, toate nou-nouțe.

Investiția în valoare de 2,1 milioane de lei a fost realizată prin Programul Operațional Regional, partea de cofinanțare a orașului fiind de 2%.

Teme articol: copii parc joaca
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.