Parchetul din Târgu Secuiesc iese cu precizări în dosarul penal de purtare abuzivă, care vizează un profesor covăsnean
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a ieșit cu precizări în legătură cu dosarul penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, în care este vizat un cadru didactic din județul Covasna. Instituția precizează, printre altele, că un medic legist a concluzionat că elevul în vârstă de 12 ani care s-a prezentat la spital, moment care a generat începutul anchetei poliției, prezenta leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Redăm comunicatul Parchetului:
„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a fost înregistrat un dosar penal, urmare sesizării adresate organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Covasna - Biroul Siguranţă Şcolară, de către reprezentanţi ai unei unităţi sanitare din jud. Covasna, cu privire la prezentarea în vederea acordării de îngrijiri medicale unei persoane minore, în vârstă de 12 ani, care a relatat că a fost agresată fizic de către un cadru didactic, în timpul orelor de curs, în ziua de 07.10.2022.
Din cercetări au rezultat date în sensul că respectivul cadru didactic, în aceeaşi zi, în timpul orelor de curs, a lovit încă trei elevi minori.
În cauză, prin ordonanţa din 08.10.2022 a organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare, confirmată de procuror, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de S.Z., cadru didactic, cu privire la săvârşirea a patru infracţiuni de purtare abuzivă, prev. de art. 296, alin. 2 Cod penal.
La 08.10.2022, persoana vătămată minoră care s-a prezentat la unitatea sanitară, a fost examinată de către un medic legist, care a concluzionat că minora prezenta leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare 3-4 zile îngrijiri medicale. La 08.10.2022, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Covasna - Biroul Siguranţă Şcolară au dispus măsura preventivă a reţinerii suspectului S.Z., pentru o perioadă de 24 de ore.
În prezent, ancheta este în desfăşurare, în vederea stabilirii în mod corect şi complet a circumstanţelor comiterii faptelor.
Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, şi nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie”.
Informațiile inițiale, AICI
Sursa foto: Google Maps.