ACTUALITATE 9 iulie 2020

Paradoxul din imobiliare: prețuri cam de Brașov, salarii de Covasna

de Covasna Media | 3513 vizualizări

Prețurile în Sfântu Gheorghe, comparabile cu cele Brașov sau chiar București, se mențin ca în anii trecuți 

Specialiștii se așteaptă la explozii de prețuri, nicidecum la reduceri, principala influență fiind Aeroportul Brașov 

Criza sanitară, urmată de cea economică, din cauza pandemiei de COVID-19 a produs efecte și în domeniul imobiliar din județul Covasna, însă nu în așa cum s-ar fi așteptat oricine: în scăderi de prețuri. S-au înregistrat, într-adevăr, tranzacții mai puține, dar prețurile apartamentelor, caselor sau al terenurilor au rămas la fel. Specialiștii se împart în două tabere: unii spun că s-ar putea resimți înspre toamnă mici scăderi, dar alții se așteaptă ca, dimpotrivă, pe măsură ce se apropie data pornirii activității la Aeroportul Brașov, prețurile să explodeze. 

Singurul agent imobiliar din județul Covasna acreditat de două asociații de profil din România, Ștefan Manole, spune că nu s-a resimțit foarte mult în imobiliare criza economică și sanitară cauzată de COVID-19. Și nici pe viitor nu va fi influențat de vreo criză, spune acesta, pentru că au crescut foarte mult prețurile în construcții, atât în ceea ce privește manopera, cât și materialele de construcții. 

Cerere mare este pentru eșantionul de locuințe în afara reședinței de județ, unde se vede o creștere. Căutate sunt și terenurile, în vreme ce apartamentele vechi ar prezenta o importanță mai scăzută. 

„A fost o reașezare de prețuri, care a durat cam o lună de zile, unde s-a văzut o scădere cam de 3% din valoare, dar vânzările, cumpărările au continuat, mișcare a fost pe piața imobiliară. În schimb, se vede o creștere cu câteva procente la case, terenuri. E o cerere mai mare, cel puțin pentru proprietățile care se află în jurul orașului Sfântu Gheorghe, cum ar fi Ilieni, Sâncrai, Arcuș, Chilieni. Aici deja se simte o creștere și e o cerere mai mare. De fapt, asta stabilește prețul pe piață: cererea și oferta. Dacă e cerere mare, e clar că și prețurile se mișcă un pic în sus”, ne-a spus Ștefan Manole, Realtor, singurul specialist imobiliar din județul Covasna membru APAIR (Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România) și totodată membru al ABI (Asociația Brokerilor Imobiliari din România). 

Prețurile la chirii rămân cam aceleași, spune acesta, adică între 250 și 300 de euro pentru un apartament cu două camere renovat, mobilat și utilat și între 300 și 350 de euro pentru un apartament cu trei camere.  

Aeroportul de la Brașov va duce la o explozie a prețurilor 

Tot acesta a punctat că domeniul imobiliar din județ va fi influențat cu siguranță de un eveniment mult-așteptat în regiune: punerea în funcțiune a Aeroportului Brașov. 

O să influențeze total prețurile și la apartamente și la case și la terenuri. Pe o rază de 60 de kilometri o să influențeze tot: și industrie, și preț la imobile, absolut tot. Sigur, cei care vor să facă o investiție, o fac acum. Nu o să o facă peste un an de zile când prețurile vor sări destul de mult. O să ne aliniem cu prețurile de la Brașov. Nu putem să ținem pasul cu ei, e clar, că se construiește foarte mult, iar în Sfântu Gheorghe mai puțin, dar eu așa preconizez, că prețurile vor fi cam la nivelul la care sunt astăzi prețurile în Brașov. Vă dau un exemplu: un apartament cu două camere în zona Coresi e undeva în jur de 70.000 de euro, pe când în Sfântu Gheorghe mai poți să iei un apartament cu două camere undeva în jur de 35 – 40.000 de euro, 40 și ceva. Va fi o creștere semnificativă”, a explicat Ștefan Manole. 

Cât despre terenuri pentru casă, specialistul în imobiliare spune că variază între 40 și 110 euro pe metru pătrat, dar depinde foarte mult de zonă, dar și de utilități sau Plan Urbanistic Zonal. 

Multă lume face confuzie. Crede că dacă e intravilan, înseamnă că poate să construiască. De fapt, pe extrasul de carte funciară trebuie trecut clar: curți, construcții. De asemenea, trebuie verificat un pic Planul de Urbanism, în care să vezi exact ce fel de construcție poți să edifici pe terenul acela. (...) Prețurile variază între 40 până la 110 euro pe metru pătrat. În cartierul Kolcza, străzile Vânătorilor, Zorilor, vizavi de Spitalul Județean, acolo prețurile sunt un pic mai ridicate, dar totuși stăm mult mai bine decât Brașovul, unde se vinde la 800, chiar 1000 de euro pe metru pătrat în zona centrală. La segmentul ăsta stăm mult mai bine, cel puțin din punct de vedere al cumpărătorilor”, a spus reprezentantul MS Imobiliare. 

Chiar dacă sunt minime, față de Brașov, construcțiile de blocuri noi continuă și la Sfântu Gheorghe, cu un complex de locuințe care se ridică în zona Jandarmeriei. Există și un proiect în lucru, pentru câteva blocuri noi, la capătul străzii Nicolae Iorga. 

Ștefan Manole spune și că în prezent băncile dau destul de ușor credite pentru locuințe, chiar dacă programul Prima Casă s-a blocat.  

Prețuri de București, nu doar de Brașov

O viziune similară o au reprezentanții agenției imobiliare SIC Imobprest din Sfântu Gheorghe. 

Am pornit anul destul de bine. Piața a fost destul de dinamică până acum, dar acum, pentru că oamenii și-au cam pierdut din job-uri se resimte automat. Există în continuare voință, dar finanțare mai puțină. Majoritatea imobilelor s-au vândut prin tot felul de credite, dar acum, cum oamenii au intrat în șomaj tehnic sau și-au pierdut job-urile pur și simplu, e evident că nu mai au cum să finanțeze. Dar situația de față este paradoxală. Deși nu prea mai există cerere, prețurile se mențin. Cei care vor să vândă țin la preț, deși nu mai există doritori. Nu am mai întâlnit. Poate oamenii încă nu au înțeles că există o criză”, spun aceștia. 

Totuși, criza financiară și sanitară dată de COVID-19 ar putea ajuta la reglarea pieței, susțin reprezentanții agenției, dar deocamdată nu se resimte acest lucru. 

„Situația asta e binevenită, pentru că prețurile au cam luat-o razna în Sfântu Gheorghe. Deja prețurile au început să se compare nu cu Brașovul, ci și cu Bucureștiul. Să fim sinceri, la veniturile noastre, care sunt în medie de 2.000 de lei, să fie un apartament de trei camere la 77.000 de euro, mi se pare halucinant. Atunci, ar trebui să își revină piața. Dar pare să fie un paradox, că prețurile nu prea merg în jos. Cel puțin nu în momentul de față. Poate după ce trece vara”, ne-au spus aceștia.  

Angajații SIC Imobprest spun, de asemenea, că la Sfântu Gheorghe prețurile variază de la o zonă la alta chiar și cu 10.000 de euro. Sunt apartamente de două camere în Sfântu Gheorghe care costă de la 30.000 de euro, la 55.000. Depinde de zonă și dotări. În reședința de județ zona de vârf este cea centrală și prețurile scad simțitor înspre Simeria, Lenin sau Gării, ori Ciucului. 

Iar faptul că nu se construiește se reflectă în prețurile mari, susțin aceștia. 

Piața imobiliarelor s-a comportat întotdeauna atât de imprevizibil, și mai ales pe segmentul nostru, Covasna, că niciodată nu s-a aplicat aici, ce s-a aplicat în alte părți. Aici nu există ofertă, cererea e mare și prețurile sunt influențate. Chiar dacă în țară scad prețurile, aici tind să nu”, declarată reprezentanții agenției imobiliare. 

Situația paradoxală, văzută cu ochiul liber 

Că prețurile la apartamente, terenuri sau case sunt destul de mari în județul Covasna, raportat cu cele din „vecini” observă și oamenii de rând, care nu au experiență și studii în specialitate, după cum am observat din discuțiile cu cetățenii. 

„Am observat că din punct de vedere al terenurilor, prețurile sunt cât de cât în ordine, în sensul că poți să îți permiți dacă ai un salariu mai mare decât cel mediu, să zicem. Dar și aici depinde de zona care te interesează, pentru că în unele locuri prețurile sunt foarte mari. Dacă e să mă refer la apartamente, da, prețurile într-adevăr sunt umflate, chiar și în perioada asta. Eu n-am observat vreo scădere de preț. Mi-a trecut prin minte să iau un teren, pe care poate l-aș vinde mai scump peste o perioadă, dar un apartament nu știu cine își poate permite”, ne-a spus un bărbat din reședința de județ. 

Alții sunt de părere că prețurile se mențin pentru că și cererea este destul de mare. 

„Prețurile mi se par la fel. Chiar m-am uitat și înainte și în timpul și după nebunia asta. Parcă sunt mai puține anunțuri totuși. Nu am urmărit pentru că vreau să îmi iau ceva neapărat, ci așa, la nivel informativ. Mă așteptam să mai scadă prețurile. Nu mi se par justificate, aici la noi. Problema e că nu se construiește, aproape că nu sunt blocuri noi. Cum majoritatea tinerilor rămân în județ, mai ales cei de etnie maghiară, există și cerere. De aceea reușesc să-și mențină prețurile imobiliarele. Și, în plus, județul Covasna a fost mereu scump pe partea de imobiliare”, ne-a pus un tânăr din reședința de județ, Andrei Amariei. 

Astfel, și locuitorii orașului spun că suma de bani pe care trebuie să o plătească pentru un apartament este mare, în raport cu salariile din județul Covasna. 

„Eu nu am urmărit piața imobiliară, dar am cunoștințe care și-au achiziționat în această perioadă apartamente și case, iar prețurile mi s-au părut destul de mari, raportate la veniturile realizate în orașul nostru”, ne-a spus o femeie din Sfântu Gheorghe, Simona Șchiopu. 

Peste 1.220 de vânzări în primele șase luni ale acestui an, în județul Covasna 

Numărul de vânzări înregistrate la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), conform site-ului ancpi.ro, până în luna mai a.c. a fost 1.222, județul Covasna fiind la coada clasamentului național. Doar în trei alte județe, Vaslui, Sălaj și Olt au fost înregistrare mai puține vânzări în acest an. În aceeași perioadă a anului trecut, în statisticile ANCPI figurau 1.705 vânzări, ceea ce înseamnă că cel puțin oficial, dacă nu birocratic, scăderi există din cauza crizei sanitare. 

În capul clasamentului evoluției vânzărilor din acest an se află municipiul București și județele Ilfov, Cluj, Timiș, Brașov, Constanța și Iași. 

Din punct de vedere al ipotecilor, județul Covasna este pe ante-penultimul loc, cu 331 de ipoteci înregistrate în prima jumătate a acestui an, după noi fiind județele Sălaj și Gorj.

Cele mai multe vânzări s-au efectuat în luna martie, cele mai puține, în aprilie 

În primele șase luni ale acestui an, în județul Covasna, cele mai multe vânzări într-o singură lună s-au înregistrat în martie, când s-au efectuat 419 tranzacții de acest fel (terenuri intravilane, extravilane și unități individuale). 

Cele mai multe dintre acestea, adică 167, s-au încadrat în criteriul intravilan, fără construcții. În statistici se arată că a urmat luna februarie, cu 290 de vânzări, ianuarie cu 278 de vânzări și aprilie, cu doar 91 de vânzări.  

Anul trecut, în Covasna, județ aflat aproape la coada clasamentului efectuat de ANPCI, s-au vândut 4.312 imobile și s-au acordat 1.330 de ipoteci. Mai puține vânzări și tranzacții s-au efectuat doar în județele Vaslui, Gorj, Alba, Sălaj și Olt. 

Iulia Drăghici – Taraș 

Daniela Luca 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.