Păgubiţi de aproape 15 milioane de lei
La atât este estimată valoarea pagubelor produse de inundaţiile din luna iunie
Specialiștii Comisiei de Evaluare a Pagubelor produse de inundații în județul Covasna au întocmit o listă a pagubelor din care reiese o valoare totală de aproape 15 milioane de lei pagube numai pe luna iunie, urmând ca în zilele următoare să fie întocmită și lista pentru luna iulie.
Potrivit prefectului Gyorgy Ervin, deși din fericire nu județul nostru a fost cel mai afectat de intemperiile din ultima lună, este necesară totuși o evaluare obiectivă a pagubelor, pentru a putea ajuta astfel oamenii ale căror bunuri au fost distruse de ape.
„Din păcate, deşi echipele noastre au fost pe teren în fiecare zi, ploile şi aversele din ultima perioadă le-au împiedicat să-şi termine treaba până la data de 15 iulie, urmând ca aceasta să se finalizeze”, a mai spus prefectul
În ceea ce priveşte pagubele produse de inundații în luna iunie, au fost afectate 81 de case, 8 case se află în pericol de prăbuşire şi 948 de anexe gospodăreşti au fost avariate.
De asemenea, au fost distruse 12,8 km drum forestier, 3 poduri şi podețe forestiere, 15 km de diguri, 3,5 km de drumuri județene, 15 drumuri comunale, 10 poduri şi 35 podețe, precum și 422 fântâni. Au mai fost inundate 303 ha de teren arabil şi 1.239 ha de păşuni şi fâneață.
După evaluare, în total valoarea pagubelor se ridică la aproximativ 14. 800 000 lei.
În luna iulie, primarul Antal Arpad anunța recent că numai refacerea infrastructurii de la Șugaș Băi ne-ar costa cam 8 milioane de lei, în timp ce valoarea pagubelor după inundația din 3 iulie din Sfântu-Gheorghe ajunge la un milion de lei.
Sursa foto: Observatorul de Covasna