ACTUALITATE 15 ianuarie 2013

Oamenii de afaceri din judeţ, speriaţi de creşterea cu 50% a taxelor și impozitelor locale

de Monica Vrânceanu | 661 vizualizări

Mărirea taxelor și impozitelor cu 50% pentru persoanele juridice în Sfântu Gheorghe i-a nemulțumit pe mulți oameni de afaceri, care i-au transmis prefectului Codrin Munteanu să intervină cumva în acest sens. Prefectul susține însă că oamenii de afaceri trebuie să înțeleagă că principiul autonomiei locale interzice Prefecturii sau altor organisme să se amestece în deciziile consiliilor locale.

„Prefectul nu poate interveni în așa ceva și trebuie înțeles acest lucru; vorbim despre autonomie locală administrativă și financiară, așa că doar consiliile locale pot decide în acest sens”, a explicat Munteanu.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre legat de modificarea taxelor și impozitelor locale, adoptat la Sfântu Gheorghe la finele anului trecut, se află în analiză la Prefectură. Proiectul este analizat cu foarte mare atenție, însă specialiștii de aici nu se așteaptă să găsească greșeli flagrante pe întregul proiect, ci eventual scăpări la unele calcule pe taxe și impozite.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, 16 ianuarie 2013
Si uite asa isi vor muta afacerile in alt judet sau tara ( Bulgaria ), si vom ramane mereu si mereu cel mai amarat judet din tara.Multumim din nou draghe primarele si mustaciosului din CJ.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.