ACTUALITATE 20 noiembrie 2016

Ofertă culturală bogată, prezentată de Casa Orăşenească de Cultură Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 1186 vizualizări

Casa orăşenească de Cultură Covasna a pregătit pentru următoarea perioadă activităţi culturale pentru toate gusturile şi vârstele, de la piese de teatru, la concerte sau expoziţii de artă plastică.

Teatru pentru toate vârsteleafis Mateias Gascarul

Săptămâna începe cu spectacolul „Mateiaş Gâscarul”, în regia Mirelei Bucur. Piesa de teatru va fi jucată pe 21 noiembrie, de la ora 11,  pe scena Centrului Cultural Covasna. Preţul unui bilet este de 7 lei. În aceeaşi zi, dar de la ora 19, Teatrul „Andrei Mureşanu“ din Sfântu Gheorghe va prezenta, în a patra premieră din actuala stagiune – spectacolul „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe“.

„Regizoarea Carmen Lidia Vidu încearcă să pătrundă în „intimitatea“ oraşului prin intermediul a şase actori ai teatrului – Elena Popa, Alexandrina Ioana Costea, Ion Fiscuteanu jr., Sebastian Marina, Daniel Rizea şi Costi Apostol”, arată un comunicat de presă.

Potrivit Annei Popa, managerul TAM, „spectacolul nu este doar pentru publicul din Sfântu Gheorghe. (…) Este mai mult o oglindă extrem de curajoasă pe care încercăm noi să ne-o punem în faţă, să ne privim cu bune, cu rele, să încercăm să ne acceptăm aşa cum suntem şi să proiectăm o imagine cât mai conformă cu realitatea oraşului nostru, a comunităţii în care trăim, precum şi a problemelor celor veniţi din afară, cu care ei sunt obligaţi să se confrunte de ani de zile în această regiune şi în acest oraş”.

Accesul se face pe bază de bilet, iar acesta costă 10 lei/adult şi 7 lei/elev. Achiziţionarea de face la Casa Orăşenească de Cultură Covasna, între orele 8-16.

Concerte: celtic/punk rock irlandez şi muzică populară

Formaţia de muzică celtic/punk rock irlandez din Sfântu Gheorghe, Selfish Murphy, concertează joi, 24 noiembrie de la ora 20 la Centrul Cultural Covasna.

„Trupa Selfish Murphy a fost formată în anul 2011 în Transilvania, România. Trupa abordează un stil de muzică numit celtic/punk rock irlandez, necunoscut până atunci în România. Cântecele lor transmit un sentiment unic al stilului de viață celtic și irlandez. În anul 2016 trupa participă la cel de-al șaselea sezon al emisiunii Românii au talent difuzată pe Pro TV”, informează organizatorii.

În 30 noiembrie, staţiunea Covasna va celebra, atât Ziua de Sfântul Andrei, cât şi în avans Ziua Naţională a României, alături de interpretul de muzică populară Nicolae Furdui Iancu. Concertul va avea loc de la ora 16.30. Un bilet costă 20 de lei şi se poate achiziţiona de la Casa Orăşenească de Cultură Covasna, în zilele de lucru între orele 8-16.

Despre toate cele patru evenimente prezentate se pot obţine informaţii suplimentare la numărul de telefon 076-267-4516.

Expoziţii de artă plastică în  oraşul Covasna

Iubitorii artelor plastice au ocazia şi ei să se delecteze în oraşul Covasna prin câteva expoziţii.

„La Sala de expoziție a Casei Orășenești de Cultură Covasna în luna noiembrie, zilnic între orele 8-16 se poate vizita expoziția de pictură al pictorului Deák Károly, membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici Amatori Gyárfás Jenő. Intrarea este liberă”, arată un comunicat de presă al Casei Orăşeneşti de Cultură Covasna.

Aceeaşi sursă ne informează că „la Galeria de artă Kádár László Covasna până la sfârşitul anului, zilnic între orele 11-16, sâmbătă între 10-14 se poate vizita expoziția graficianului Székely Géza din Cluj”. Intrarea se face pe bază de bilet, care costă 2 lei.

În itinerariul iubitorilor de artă se poate înscrie, de asemenea, şi expoziţia permanentă comemorativă alcătuită din lucrările cele mai semnificative ale artistei din Covasna, Gazdáné Olosz Ella, care se poate fi vizitată la galeria cu acelaşi nume, după orarul Bibliotecii Orăşenești Covasna. Intrarea este liberă.

Pentru mai multe informații, sau înscriere de grupuri organizate relaţii la nr. de telefon: 0770-420087.

 

Teme articol: Covasna Cultură spectacole
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.