ACTUALITATE 3 aprilie 2020

O firmă din Sfântu Gheorghe a anunţat că unul dintre angajaţi a fost diagnosticat cu COVID-19

de Iulia Drăghici - Taraș | 4203 vizualizări

O societate comercială din municipiul Sfântu Gheorghe, profilată pe comercializarea materialelor de construcţii, a anunţat vineri că unul dintre angajaţi a fost diagnosticat cu COVID-19 şi că aduce acest lucru la cunoştinţa clienţilor şi partenerilor din „responsabilitate socială".

„De la apariţia pandemiei, deşi s-au depus toate eforturile pentru a preveni răspândirea infecţiei cu coronavirus între angajaţii, partenerii şi clienţii noştri, din păcate, unul dintre angajaţii noştri din Sfântu Gheorghe a fost diagnosticat cu COVID-19. Am dori să subliniem faptul că, în afară de colegul nostru infectat involuntar, restul angajaţilor companiei sunt asimptomatici şi nu avem cunoştinţă de existenţa vreunei alte persoane infectate", menţionează conducerea societăţii Depo într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, compania a făcut tot posibilul pentru a evita riscul de infecţie, distribuind mănuşi de unică folosinţă clienţilor, asigurând dezinfectant pentru mâini, dezinfectând suprafeţele şi crescând capacitatea de livrare la domiciliu.

În acelaşi timp, a schimbat programul de lucru, în două schimburi, limitând astfel contactul între angajaţi.

De asemenea, în fiecare dimineaţă angajaţilor li s-a cerut să completeze o declaraţie despre starea lor de sănătate.

„Vinerea trecută, colegul nostru infectat cu COVID-19 a simţit o uşoară febră, a doua zi, sâmbătă, a lucrat şi a fost în contact cu un singur coleg de la locul său de muncă, pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi, conform regulilor. Întrucât febra nu a dispărut, acesta a sunat la 112, aşa cum recomandă autorităţile, unde a fost sfătuit să-şi contacteze medicul de familie. În acest sens, medicul de familie a prescris tratament cu antibiotice după examinarea sa. În urma acestor evenimente, colegul nostru nu a revenit la locul de muncă, a rămas acasă în autoizolare şi în nume propriu a solicitat un test de la Clinica Pro Vitam, care a dus la un rezultat pozitiv pentru COVID-19. Personalul laboratorului a testat şi soţia colegului, însă rezultatul ei a fost negativ. Totodată, colegul său de tură este în izolare, în casa proprie, fiind asimptomatic până în prezent. Este important să subliniem faptul că colegul nostru nu a călătorit în străinătate, nu a fost în concediu şi nu ştie să fi avut contact cu vreo persoană diagnosticată cu coronavirus. În prezent se află în secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Fogolyan Kristóf" din Sfântu Gheorghe, cu un alt pacient asimptomatic, diagnosticat cu coronavirus. Colegul nostru în cauză, cât şi restul angajaţilor au avut constant un comportament responsabil, astfel încât să evite riscul de infecţie şi să îi protejeze pe ceilalţi. Având în vedere cele întâmplate, credem că oricine se poate infecta, iar descoperirea acestui lucru - din cauza celor infectaţi, dar asimptomatici - poate fi confirmată doar prin teste, deci este nevoie de mai multe testări, şi totuşi: dacă nu se fac teste, nu avem bolnavi", scrie patronul societăţii, Boer Lehel, în comunicatul de presă.

Acesta a mai menţionat că a considerat că are "o responsabilitate socială" de a informa clienţii şi partenerii despre acest eveniment.

„Depozitul este supus unei dezinfectări masive, dar nu am putut evita intrarea virusului în societatea noastră, în acelaşi timp însă avem o responsabilitate socială de a informa clienţii şi partenerii noştri despre acest eveniment. În acest moment de criză, considerăm că este important să continuăm să ne servim clienţii, să deservim industriile din zona noastră şi pe cei care se bazează pe noi. Nimeni altcineva nu a prezentat simptome ale bolii, iar perioada de incubaţie asociată persoanei infectate a trecut. În continuare, vom lucra atât pentru a deservi clienţii şi partenerii noştri, cât şi pentru ca angajaţii firmei să primească salariul integral, ţinând cont de consecinţele economice ale pandemiei. Ne desfăşurăm activităţile cu atitudine realistă şi protecţie maximă. La fel ca până acum, şi în perioada următoare vom avea mare grijă, în acelaşi timp însă credem că este necesar să încetinim procesul economic, dar nu să îl oprim complet, pentru că răspândirea virusului nu poate fi oprită, dar în mod cert este posibil să o încetinim", se mai arată în comunicat.

Sursă: AGERPRES. 

Sursă foto: Facebook/Depo. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.