ACTUALITATE 25 iunie 2020

SJU Covasna: 30 de pacienți COVID-19; continuă lucrările la Urgența modulară

de Daniela Luca | 1717 vizualizări

Câți pacienți erau, în total, internați miercuri​

Un număr de 30 de persoane diagnosticate COVID-19 sunt internate în Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Sfântu Gheorghe, potrivit celui mai recent bilanț prezentat miercuri de managerul unității spitalicești. András-Nagy Róbert a precizat că patru dintre cazuri au fost preluate din spitalele din Brașov. Acesta a oferit informații și în ceea ce privește construcția modulară care va deservi a doua Urgență, dar și despre ce se va întâmpla cu pacienții asimptomatici, după noile ordine venite de la Minister.

Prin datele prezentate, acesta a arătat că în 24 iunie, la ora 13:00, în Spital erau internați zece pacienți suspecți COVID pentru care se așteaptă rezultatele testelor. 

În rândul pacienților diagnosticați COVID-19 se numără 30 de persoane. Dintre acestea, 25 se află internate pe secția de Infecțioase COVID și sunt în stare relativ bună, cu simptomatologie minimă sau  puțin mai gravă, a explicat managerul.

Totodată, pe secția de Chirurgie COVID se află alți trei pacienți, dintre care doi sunt preluați de la Brașov cu patologie chirurgicală respectiv ortopedică. Alți doi pacienți din Brașov sunt internați pe secția de Infecțioase. 

„Am preluat și noi pacienți din Brașov ca să îi ajutăm de fapt, pentru că nu erau locuri disponibile. Acesta este motivul pentru care au fost trimise cazuri și în Târgu Mureș și în alte localități. Deci numărul de pacienți activi este atât de mare în Brașov încât nu fac față și preiau alte spitale. Ne ajutăm reciproc”, a spus András-Nagy Róbert. 

Managerul Spitalului Județean a mai spus că alți doi pacienți sunt la secția de Terapie Intensivă, în stare critică, dar sunt neintubați.

„Starea celor confirmați pozitiv la Terapia Intensivă este gravă, dar sunt în momentul de față neintubați. Unul dintre pacienți chiar ieri, după o perioadă de opt zile de ventilație mecanică, a fost detubat. Starea acestuia este în continuare critică, dar spre ameliorare”, a precizat András-Nagy Róbert. 

Acesta a adăugat că timp de o săptămână au fost externați zece pacienți vindecați. 

Asamblarea noii Urgențe la Spitalul Județean, încetinită din cauza vremii 

Pe de altă parte, inaugurarea noii clădiri modulare pentru Urgențe din curtea Spitalului Județean „Dr. Fogolyán Kristóf” este planificată pe data de pe 6 iulie. 

„Din cauza vremii a trebuit să decalăm realizarea și pornirea Urgenței în noua locație pe data de 6 iulie, dar asta nu înseamnă că Urgența nu funcționează. Și în momentul de față primim urgențele. Sunt internări. Sunt în momentul de față un număr total, pe lângă cei de care v-am zis, 126 de cazuri. Ca și grad de ocupare în momentul de față suntem la 52% din capacitatea noastră”, a explicat managerul. 

„Mergem în continuare pe direcția spitalizărilor de zi”

Tot acesta a precizat și că internările se realizează în continuare în funcție de prioritate, adică la spital ajung doar cazurile mai grave, în vreme ce o parte din monitorizare se face la domiciliu.

„Pe de altă parte, în perioada ce urmează principiul va fi: ce se poate rezolva prin spitalizare de zi, vom merge în acea direcție pentru a scurta în primul rând durata pentru care trebuie să stea pacientul în spital, pe de altă parte, referitor la regulile de distanțare socială ce trebuie să le respectăm, încercăm să găsim soluții de a trata cât mai mulți pacienți în această perioadă, fără a fi internați. De aceea am și întărit partea de Policlinică. Mergem în continuare pe direcția spitalizărilor de zi și ceea ce este absolut necesar de internat, se internează, tot așa cu scurtarea duratei de spitalizare pe măsura posibilului. Funcționează în momentul de față cam toate secțiile, în afară de ORL, dermatologie și oftalmologie, care urmează, la fel, din 1 iulie să fie porniți și ei, cum am zis, axându-ne în principal pe partea de spitalizare de zi. Deci intervențiile chirurgicale în această zonă o să fie mai mult rezolvate prin spitalizare de zi”, a mai punctat András-Nagy Róbert.

În ceea ce privește propunerea Comisiei de management clinic și epidemiologic al infecției COVID a Ministerului Sănătății privind modificarea criteriilor de externare pentru pacienții cu afecțiunea COVID 19, aprobată de Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, managerul a confirmat că pacienții asimptomatici vor putea fi externați după zece zile, însă cu anumite condiții. 

„După 10 zile este o metodologie de testare. Când o să se împlinească și o să se realizeze condițiile din metodologie, adică data testării, test negativ, pot să plece acasă”, a mai spus András-Nagy Róbert. 

La nivel județean, bilanțul de miercuri al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) a arătat că de la începutul pandemiei aici s-au depistat 268 de cazuri.

Prefectura Covasna a prezentat miercuri date de la DSP Covasna, în care se arată că „de la începutul pandemiei și până în prezent au fost vindecați un număr de 225 de pacienți bolnavi de COVID-19”, ceea ce înseamnă că numărul de cazuri active este de 43. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.