ACTUALITATE 8 octombrie 2014

Nereguli la grădinițele din județ

de Székely Emőke | 536 vizualizări

Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Covasna au controlat 17 grădiniţe din care la 13 s-au constatat abateri de la prevederile legale. A fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 1.000 lei şi 12 avertismente.

Acțiunea a fost una tematică de control privind respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor în grădiniţele cu program prelungit, particulare şi de stat.

La o grădiniță cu program prelungit din Sfântu Gheorghe s-a constatat că unitatea nu are autorizaţie de la DSP Covasna şi nu deţine nici aviz PSI. Pentru abaterea constatată s-a aplicat o amendă contravenţională.

La grădinițe cu program prelungit din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Baraolt şi Ghelinţa s-a constatat că grupurile sanitare din dotare nu au asigurate obiecte sanitare în conformitate cu prevederile legale, iar unităților li s-a aplicat câte un avertisment.

La o altă unitate de acest fel inspectorii au constatat că la grupa mare se utilizează 14 paturi suprapuse fără a fi solicitat avizul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sanitară şi Medicină Preventivă. Pentru abaterea constatată s-a aplicat un avertisment.

De asemenea, la o grădiniță din municipiul reședință de județ au fost găsite 10 kilograme de miere fără niciun element de informare, identificare, motiv pentru care produsul a fost oprit temporar de la utilizare. Alte nereguli legate de hrana copiilor au fost găsite tot la Sfântu Gheorghe, dar și la Covasna, unde în lista de meniu afişată lipseau informaţiile privind caloria şi gramajul porţiilor servite.

De asemenea, inspectorii Comisariatului au controlat și chioșcurile din vecinătatea școlilor. Au fost controlate trei astfel de unități, iar la una dintre ele au fost găsite nereguli pentru care patronul a fost amendat cu 3.000 de lei. Neregulile au fost găsite la Sfântu Gheorghe, unde la un chioșc erau puse la vânzare sandvişuri, hot-dog-uri şi hamburgeri neambalate, fără niciun element de informare, identificare. Pentru abaterea constatată s-a aplicat o amendă. Tot aici s-au găsit la comercializare sandvişuri preambalate de pe etichetele cărora lipsea gramajul şi informaţii privind condiţiile de depozitare, abatere sancţionată cu un avertisment.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.