ACTUALITATE 21 decembrie 2021

Mușcat de câine la spital

de Iulia Drăghici - Taraș | 2647 vizualizări

Un bărbat din orașul Covasna susține că a fost mușcat săptămâna trecută de un câine chiar în curtea Spitalului de Cardiologie, pe când se pregătea să meargă să se interneze. Conducerea unității medicale spune că incidentul este nefericit și singular și că în urma acestei situații, angajații au luat măsuri imediate. Unii dintre câinii de acolo, care au și nu prea au stăpân, sunt îngrijiți de angajații spitalului pentru că îi protejează de un alt pericol: urșii.  În același timp, autoritățile locale susțin că responsabilitatea soluționării problemei este a spitalului, că primăria nu poate interveni pe proprietatea unității medicale, dar că va oferi sprijin, dacă va exista solicitare în acest fel. 

Incidentul cu bărbatul mușcat de câine pe când se pregătea să se interneze la Spitalul de Recuperare Cardiovasculară Dr. Benedek Géza din Covasna a avut loc în 13 decembrie, se arată într-o sesizare scrisă care a ajuns și la redacția Observatorul de Covasna. 

În data de 13 decembrie 2021 m-am deplasat, cu bilet de trimitere de la medicul de familie, la Spitalul de Recuperare Cardiovasculară Dr. Benedek Géza din localitate pentru consultări de specialitate la cabinetul de diabetologie. Conform regulilor impuse pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2, m-am prezentat la triajul de la intrarea în instituția medicală pentru efectuarea înregistrării conform protocolului în vigoare. La ieșire din triaj, care se află în aceeași clădire cu camera portarului, am fost mușcat de un câine. În urma acestui incident mi s-a acordat îngrijire medicală cu vaccin adecvat la secția de urgențe a spitalului de către personalul medical de la camera de gardă. Pe lângă prejudiciul medical produs de mușcătură, câinele mi-a creat și daune materiale constând în deteriorarea pantalonilor de pe mine, pantaloni cumpărați cu 280 lei în urmă cu o lună. (...) Conform informațiilor pe care le am, nu sunt singura victimă (!) a câinilor fără stăpân din zona Spitalului de Recuperare Cardiovasculară Dr. Benedek Géza și hotelurile din preajmă. Menționez că în incinta spitalului se adăpostesc mai multe haite de câini, care pun în pericol integritatea corporală a pacienților, turiștilor și localnicilor care se deplasează în aceea zonă sau se plimbă prin Valea Zânelor”, se arată într-o sesizare trimisă vineri Primăriei Orașului Covasna, conducerii Spitalului de Recuperare Cardiovasculară Dr. Benedek Géza, dar și Direcției de Sănătate Publică a Județului Covasna, Direcţiei Sanitară Veterinară şi Siguranța Alimentelor Covasna și mass-mediei, semnată de Bodor János Szilveszter, un locuitor al orașului. 

„Protecția animalelor este uneori înțeleasă greșit”

Primarul din Covasna, Gyerő József spune că sesizarea a fost depusă și personal la sediul primăriei și că situația este cunoscută. Totuși, spune el, autoritățile locale nu pot interveni în curtea spitalului, doar dacă acesta cere sprijin. În plus, cu alte ocazii când s-au adunat, prin serviciul de ecarisaj/de gestionare a câinilor fără stăpân, cu care primăria are contract, alți câini din zonă, au fost persoane, din rândul angajaților spitalului, care s-au opus, spunând că animalele îi protejează de urșii care vin acolo. 

Protecția animalelor este uneori înțeleasă greșit, prin lăsarea în libertate a câinilor, fără ca aceștia să fie verificați medical, supravegheați, controlați de vreun fel.  Cam așa se manifestă această dragoste și apărarea câinilor din partea unora dintre concetățenii noștri. (...) S-a întâmplat, anul trecut, de exemplu, prin serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân să adunăm câinii aceștia, inclusiv din incinta spitalului, la solicitarea conducerii, iar ulterior am fost apostrofați că am luat câinii, că de fapt ar aparține unor angajați ai spitalului și că ar fi îngrijiți de către aceștia. (...)  Eu am solicitat de mai multe ori conducerii spitalului să se ia măsuri, să se rezolve cumva situația. Am primit și explicația că e bine să fie câini, că vin și urșii și ne apără. (...) Chiar îi rog pe acei angajați ai spitalului, care se consideră ocrotitorii acelor animale să le ridice, să le ducă acasă, să le hrănească, să le facă microcipare, de care vorbește legea, și control medical. Or, dacă nu își asumă aceste responsabilități să nu își clameze dreptul asupra lor, când vine primăria sau conducerea spitalului să ridice câinele”, ne-a declarat Gyerő József

Primele măsuri luate de spital 

Managerul Spitalului de Cardiologie, Monica Sporea a declarat pentru Observatorul de Covasna că incidentul, singular în incinta spitalului, este regretabil și că imediat după ce s-a întâmplat, medicii au luat și primele măsuri. Adică, din resurse proprii, au dus mai mulți câini la un adăpost, de unde vor putea fi dați în adopție, respectiv până atunci, aceștia și-au asumat că vor plăti cheltuielile care se vor ivi.

În ceea ce privește câinele de pază al portarilor, și care le vine în ajutor și medicilor de gardă, noaptea, că le dă de veste când își face apariția ursul, a început construcția unui țarc. Acolo va sta câinele pe timp de zi, urmând ca noaptea, când pacienții sunt în saloane, să fie lăsat liber să patruleze. 

Tot Monica Sporea a spus și că până acum, ca să mai rezolve o parte din problemă, medicii chiar au strâns bani și au sterilizat zeci de câini. 

Problema principală este, a mai subliniat managerul Spitalului de Cardiologie, că la spital vin câini și din oraș, câini care au, de fapt, proprietari. „Câinii vin și pleacă. Sunt și câini de la case și de la stânele care au coborât din munte. Nu avem cum să îi oprim, că dacă sunt în oraș, sunt și acolo. (...) Sunt sute de pacienți în spital. Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva”, a spus managerul Spitalului de Cardiologie. 

Peste 100 de câini adunați de pe străzile din Covasna anul acesta 

Primarul din orașul Covasna a spus și că anul acesta, autoritățile, prin serviciul contractat de gestionare a animalelor fără stăpân, au ridicat de pe străzi peste 100 de câini de pe străzi. Costul pentru fiecare  este de peste 400 de lei, a mai spus edilul. 

Noi, din bugetul local acordăm o sumă importantă, la nivelul posibilităților noastre pentru gestionarea acestei probleme și solicit ca și spitalul să facă același lucru, potrivit prevederilor legale. Dacă doresc, noi putem să îi sprijinim în condiții de legalitate. Subiectul acesta împarte opinia publică, știu că sunt mulți care spun că viața câinelui și prezența lui e benefică și așa mai departe și sunt și mai mulți, și eu ca părinte zic același lucru, că prezența unui câine nesupravegheat este un potențial pericol, mai ales dacă e vorba de persoane vulnerabile, copii mici și persoane în vârstă”, a mai concluzionat Gyerő József.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.